EXCLUSIV. Fostul fundaș stânga al Stelei de Champions League, Ionuț Pârvu, iese în lumina reflectoarelor: ”Aveam un salariu ridicol, 3.750 de dolari pe an. Meme Stoica e un factor nociv la club. Îl mai interesează doar să ia salariul și să-și conserve postul”

Autor: Justin Gafiuc / 17.01.2022, 14:22
EXCLUSIV. Fostul fundaș stânga al Stelei de Champions League, Ionuț Pârvu, iese în lumina reflectoarelor: ”Aveam un salariu ridicol, 3.750 de dolari pe an. Meme Stoica e un factor nociv la club. Îl mai interesează doar să ia salariul și să-și conserve postul”

În istoria post-revoluționară a mixului Steaua/FCSB, Ionuț Pârvu, 51 ani, intră indiscutabil în top 3 fundași stânga, alături de Nae Ungureanu la apusul carierei și de Petre Marin. Brașoveanul cu stil pitbull a prins patru sezoane în Ghencea, între care și primele două participări istorice ale roș-albaștrilor în Champions League, versiunea modernă, în 1994 și 1995, cu Țiți Dumitriu la timonă. E un personaj discret, ieșit din prim-plan, dar depozitarul unor amintiri glamour din vremuri relativ recente, când fotbalul românesc avea încă un cuvânt de spus în Europa.

– Ionuț, spune-ne cu ce te mai ocupi în prezent?

– Am un club privat dedicat juniorilor, la Râșnov. Sunt grupe de copii până la 14 ani, vârstă după care pleacă la alte cluburi. Pentru că regulamentul permite, am primit și fete, chiar de la mine a plecat Antonia Bratu, care acum a ajuns la Sassuolo, în Italia. Venea cu fratele ei la antrenamente, am remarcat că are calități și am încurajat-o să se apuce serios de treabă. Și a ieșit bine!

– Cum te împaci cu tentația părinților de a interveni peste antrenori?

– Există un regulament de ordine interioară, pe care toată lumea trebuie să-l respecte. Cui nu-i convine, își ia copilul și pleacă unde dorește. Părinții n-au ce să caute cu indicații la meciuri sau antrenamente. Altfel, schimbăm locurile. Urc eu în tribună să aplaud și să încurajez și vin ei pe bancă să conducă echipa. Sunt însă un tip foarte înțelegător cu copiii, nu-i forțez să sară nicio treaptă și-i las să guste din plăcerea jocului. Trebuie să vină cu zâmbetul pe buze la teren.

Există o castă a antrenorilor, rulați indiferent de valoare și performanțe”

– Nu te-a tentat să urmezi o carieră de antrenor la seniori?

– Am încercat la un moment dat, am mai lucrat pe la liga a patra, dar tot cu copiii e mai bine. În fotbalul mare se dirijează totul politic. Mă uit cum un antrenor e dat afară azi de la echipa X, iar mâine îl angajează Y și tot așa, într-un carusel în care se învârt doar anumiți antrenori cu susținere invizibilă. În România, arată ca o castă, în care e complicat să intri și să rămâi, fără un sprijin pe termen lung, indiferent de performanțe și valoare.

– La cine te gândești mai exact?

– Nici nu trebuie să dau nume. Ne uităm la grupul acelorași antrenori care se rulează la infinit și avem răspunsul. Și din cauza asta suntem unde suntem cu fotbalul. Staff-urile tehnice sunt schimbate ca pijamalele o dată la șase luni, nu există niciun fel de reglementări solide care să mai frâneze această tendință. Nu mă regăsesc sub nicio formă în această lume.

S-a plătit o sumă frumușică pe mine, 120.000 de dolari, plus Marian Ivan”

– Pe la ce vârstă te-ai apucat serios de fotbal?

– În jur de 12-13 ani. Am început ca atacant, am trecut apoi mijlocaș la închidere și abia când am ajuns la Steaua m-am transformat în fundaș stânga. N-am avut niciun fel de reținere cu această reprofilare, fiindcă n-ai ce căuta la un club cum era atunci Steaua dacă ți-era teamă.

– Cum adică? Fundaș stânga abia la Steaua?

– Cu vreo patru luni înainte să termin contractul cu FC Brașov, Ion Alecsandrescu mi-a zis că vrea să mă aducă la Steaua, cu condiția să accept să evoluez fundaș stânga. Am zis OK, dar transferul s-a făcut destul de greu. Refuzasem prelungirea cu Brașovul, nu era ca acum să devii liber dacă-ți termini angajamentul și până s-au pus cluburile de acord am și pierdut prima etapă a sezonului. Văzând însă că se tărăgănează povestea, nea Puiu Iordănescu i-a trimis urgent pe Alecsandrescu și pe Dănilescu la Brașov ca să încheie afacerea, fiindcă avea nevoie de mine. Cam 120.000 de dolari a costat transferul, o sumă frumușică atunci. Plus Marian Ivan cedat definitiv!

– Cum te-ai împăcat cu vestiarul Stelei?

– N-am avut probleme, fiindcă în acea pauză competițională au venit vreo nouă jucători, deci aproape jumătate din lot erau de-abia sosiți la echipă. Dintre cei consacrați, i-am găsit acolo doar pe Ilie Dumitrescu, Panduru, Gâlcă, Ilie Stan, Doboș.

Meritam finala de Cupa Cupelor cu Parma, pe Wembley”

– Presupun că anii de Champions League sunt cei mai dragi, nu?

– Până la calificarea în grupele Ligii, în 1994, a fost frustrarea îngrozitoare de la dubla cu Anvers din sferturile de finală ale Cupei Cupelor, în martie 1993, chiar primul meu sezon în Ghencea. Am luat un gol pe final la București, un cap al lui Czerniatynski, am făcut 1-1, după 0-0 în Belgia, și am ratat o calificare pe care o meritam din plin. Sunt convins că am fi prins finala cu Parma, pe Wembley. A fost apoi în campania următoare acel 1-4 de coșmar de la Monaco.

– Francezii aveau însă o trupă colosală, cu Ettori, Thuram, Petit, Klinsmann!

– Djorkaeff, Scifo, Ikpeba. N-am gestionat deloc bine acel meci. Nici staff-ul, nici noi, jucătorii! Ne-au sufocat. A venit însă, în fine, sezonul calificării în Champions League după barajul cu Servette Geneva, care e o pagină foarte frumoasă în cariera mea.

– Da, ai marcat și în tur, la 4-1, și în retur, 1-1!

– Două goluri pe care n-am cum să le uit. Și ne-a așteptat apoi o grupă cu Anderlecht, Hajduk Split și Benfica, la care mai aveam nevoie doar de o victorie acasă cu Benfica sau cu Anderlecht pentru a trece mai departe, dar, din păcate, n-am reușit. Ne-au tocat însă cu arbitrii și la Bruxelles, și la Lisabona. În Portugalia mă și eliminase centralul, dar m-a întors din drum, că greșise calculul cartonașelor. S-a încurcat în avertismente, s-a făcut de rușine.

Ăia de la Rangers râdeau de noi după ce ne-au bătut cu 4-0 într-un amical”

– Juve, Dortmund și Rangers în ediția următoare, o grupă numai cu balauri!

– Culmea e că, exact înaintea tragerii la sorți, am participat la un turneu în Scoția și am încasat-o cu 4-0 de la Rangers, într-un patrulater la care au mai venit Sampdoria și Tottenham. Iar a doua zi râdeau de noi când au văzut că am picat în aceeași grupă în Ligă. I-am bătut însă la București, cu acel gol memorabil al lui Prodan, și am remizat în deplasare. Gândiți-vă că, în acea serie complicată, n-am primit niciun gol acasă, ceea ce arată că aveam o apărare beton.

– Care e cel mai grozav adversar pe care l-ai întâlnit în Ligă, pentru că ai dat peste niște nume grele, de la Del Piero, Vialli și Sammer până la Gascoigne, Caniggia și Degryse?

– Brian Laudrup, la Rangers. Efectiv, nu știai unde va dribla. Avea fundul jos și o mobilitate extraordinară, singura șansă era să-l abordezi cu dublaj. Au fost însă, în general, adversari numai unul și unul într-o vreme în care în Ligă jucau doar campioanele și era dificil să pătrunzi.

Prodan de pus la rană, Panduru mai leneș, dar un mare talent”

– Ai avut colegi excepționali la Steaua. Începem cu răposatul Didi Prodan?

– Un caracter extraordinar! Un om de pus la rană! Mi-e greu să vorbesc despre el, când îmi aduc aminte câte clipe frumoase am petrecut împreună. Și la antrenamente, și la meciuri, și la repriza a treia. Pe vremea aceea ne distram și-o făceam lată mai abitir decât cei de acum, dar ne organizam inteligent ieșirile. Nu ne știa nici vântul, nici pământul. E drept că nu existau pe atunci telefoane mobile, paparazzi, să te caute peste tot. Din contră, luam de multe ori și ziariști cu noi la chef, dar erau alte vremuri. Nu făcea nimeni din țânțar armăsar, cum se întâmplă în prezent.

– Panduru?

– Un talent foarte mare, care-i dădea dreptul să ajungă mult mai sus în carieră. Nu prea i-a plăcut însă lui să alerge. Era un pic mai leneș, dar avea un dribling fantastic.

– Ilie Dumitrescu?

– Am fost colegi de cameră șase luni de zile, chiar înainte să plece la Tottenham. I-am și spus în glumă după ce a semnat că o să-i fie foarte greu fără mine. Un băiat admirabil! Îi plăcea să citească aproape în fiecarea seară și aveam grijă să nu-l deranjez.

Îi eram adversar direct lui Lăcătuș la miuțe: un atacant diabolic!”

– Filipescu?

– Un rebel! A avut o șansă extraordinară pentru că, atunci când am venit la Steaua, se pusese problema ca el să plece la Brașov în cadrul tranzacției. S-a opus însă Iordănescu, iar cariera lui a desenat alt traseu. Juca aproape toate posturile, nu s-a înșelat nea Puiu când a ținut să-l păstreze în lot.

– Adi Ilie?

– A venit la un an după mine, în ‘93. Unul dntre cei mai talentați colegi. Un băiat foarte tăcut, liniștit, dar te executa cu sânge rece pe teren. Chiar am devenit amici, am colaborat foarte bine și în banda stângă o perioadă, inclusiv la barajul de Champions League cu Casino Salzburg, pentru că a trecut în extremă după plecarea lui Ilie Dumitrescu. Pe Adi l-aș plasa lejer între primii cinci atacanți all-time din istoria fotbalului românesc.

– Cu Jean Vlădoiu era viață grea?

– Un coleg devotat, luptător, se agita mult, dar l-am înțeles, fiindcă fiecare are personalitatea lui. Era mai impulsiv și la antrenamente, dar ca unul care juca la miuțe împotriva lui Lăcătuș n-am de ce să mă plâng. Marius era diabolic, mă așteptam la orice de la el, dar în viața de zi cu zi a fost un băiat de zahăr. Nici eu n-am arătat însă a înger. N-aveam mamă, n-aveam tată la meciuri, la pregătiri. Fotbalul, ca și brânza, e pe bani! Dacă o lăsai moale, riscai să pierzi locul în echipă.

Am fost un Brehme sau un Lizarazu”

– Dacă ar fi să te compari ca fundaș stânga cu un jucător de top din fotbalul mondial, la cine te-ai gândi?

– La Brehme sau Lizarazu. Luptător, muncitor. Îmi plăcea să alerg, să deposedez, să mă implic.

– Gâlcă?

– Un copil rezervat, la locul lui. Și-a văzut mereu de treabă. Chiar mi-a părut rău când a fost dat afară de la Steaua după ce câștigase tot pe plan intern din postura de antrenor. Mi-a plăcut însă că a arătat personalitate în duelul cu Gigi Becali.

– Cum ai reacționa dacă ai primi un telefon pe bancă din partea patronului pentru a efectua schimbarea X și Y?

– Cred că e vorba despre instituirea unei relații de respect reciproc. Sigur, depinde și de caracterul fiecărui antrenor, dacă ai ”cojones”, cum se spune, și dacă te ține să faci doar exact ceea ce știi că trebuie pentru a ajuta echipa. La un moment dat, patronul te va lăsa, probabil, în pace dacă va vedea că produci rezultate. E și o chestiune de șansă la mijloc, dar, din exterior, mi se pare că acolo sunt mai mulți factori nocivi în jurul lotului.

Meme preferă să tacă din gură, să stea liniștit”

– Adică?

– Totul începe de sus!

– Gigi! Sau te referi și la Meme Stoica?

– Normal că și la Meme, care pare că stă acolo doar ca să-și ia salariul. Preferă să fie liniștit. Posibil să nu mai fie așa implicat sufletește, decizional. A fost dat afară, apoi l-a adus înapoi, dar rezultatele lasă de dorit. Ar trebui schimbat ceva, dar Gigi dă banul și face ce vrea.

– Unde crezi că greșește Meme?

– La transferuri, la relația antrenor-patron. Păi, dacă ai funcția lui, trebuie să-i iei apărarea antrenorului în multe momente! Mi se pare că n-o mai face la nivelul din perioada lui bună și e interesat doar să-și conserve poziția. Adică mai bine tace din gură de multe ori decât să-și facă singur probleme.

– E ratat și acest sezon pentru FCSB?

– Depinde de echipele care vor intra în play-off.

Dacă nu se introduce urgent VAR, arbitrii vor decide campionatul în proporție de 60 la sută”

– Te referi la posibile alianțe?

– Astea au fost tot timpul. Alianțe, arbitrii! Dacă nu se introduce urgent sistemul VAR, campionatul va fi decis de brigăzi în proporție de 60 la sută.

– Nu e cam mare procentul?

– Deloc! La câte penalty-uri și cartonașe aiurea se dau e chiar un procent decent! Mai vezi pe unii cum scot galbenul sau roșul la niște faulturi banale, de joc, de te ia capul. Sunt multe decizii care miros urât. Pe față! Din cauza asta nici nu mai e lumea așa interesată de Liga 1. Mă uitam la copii, îi mai întreb dacă au urmărit un meci al lui FCSB sau CFR, dar mulți nu mai sunt racordați la campionat, pentru că a scăzut grav calitatea. Nu mai e o competiție atractivă.

– Vorbeai mai devreme despre Lăcătuș. Cu ce imagine ai rămas din perioada când împărțeați același vestiar?

– Cu personalitatea lui formidabilă! La capitolul ăsta, mai văd azi un singur jucător, pe Gabi Tamaș, capabil cu adevărat să strângă o echipă în jurul lui.

Lăutarii de ocazie, Prodan și Adi Ilie”

– Personalitate și pe gazon, dar și la un șpriț, nu?

– Îl privește pe fiecare ce face în viața privată. Vă garantez că, înainte, erau unii care beau mai mult decât oricine din ziua de azi, dar îi vedeai apoi cum mor pe teren la antrenamente, la meciuri. Și nouă ne plăcea viața, dar știam când să punem stop și să ne vedem de treabă.

– Ne povestești un chef de pomină?

– După ce ne-am calificat prima dată în Ligă, când am trecut de Servette în baraj. De la aeroport ne-am oprit direct la un restaurant la Răzoare, unde ne-am întins până dimineața. A curs șampanie în valuri, lăutarii de ocazie au fost Prodan și Adi Ilie. Iar la final l-am rugat pe șeful de sală să vină cu nota de plată la stadion, seara, la recuperare, pentru că niciunul nu aveam bani la noi.

Câștigă sute de mii de euro, dar nu sunt în stare să dea o centrare”

– Te considerai deja un om împlinit financiar când ai plecat de la Steaua la PAOK în 1996?

– În niciun caz! O să râdeți dacă aflați că am avut la Steaua un contract de 15.000 de dolari pe patru ani. Asta ar veni 3.750 de dolari pe sezon! Abia cu Casino Salzburg, când ne-am calificat a doua oară în Ligă, am încasat și noi o primă serioasă, 20.000 de dolari de cap. Cei de acum ridică 150.000 de euro de om dacă ar prinde grupele europene. Dacă mă nășteam și eu un pic mai târziu și aveam rezultatele din anii ‘90, puteam să mă las liniștit de fotbal după patru ani petrecuți la Steaua. Cu 300.000 de euro salariu ai garantat 1,2 milioane de euro pe patru sezoane, bașca prime. Ce mai vrei?

– Ți se pare că e o discrepanță nefirească între salarii și ce oferă azi anumiți jucători?

– La unele cluburi, da! Inclusiv la FCSB! Nu dau nume, dar e ridicol să vezi că au în acte o primă de 100.000 de euro pentru cucerirea titlului, iar unii nu-s în stare să dea o centrare sau să expedieze un șut sănătos de la 30 de metri. Noi încasam 10.000 de dolari pentru câștigarea campionatului, dar le tremurau picioarele adversarilor și se rugau să nu le dăm mai mult de trei ”boabe”.

Lucescu a vrut să mă ia la Reggiana, dar Steaua s-a tot sucit la negocieri”

– Unde ai avut cel mai generos contract?

– În Rusia, la Cernomoreț Novorossiisk, 10.000 de dolari pe lună. Dar am stat acolo doar șapte luni, în 2003. Am prins numai cinci meciuri în ultimele nouă etape, echipa a retrogradat și a trebuit să plec.

– Cum ai ajuns la PAOK, prima destinație după Steaua?

– Trebuia să merg, de fapt, la Reggiana, unde mă voia nea Mircea Lucescu. Se puseseră de acord inițial cluburile, dar Steaua s-a sucit, a cerut mai mulți bani și a căzut transferul. Am stat pe margine șase luni, fiindcă am refuzat și să semnez prelungirea. M-a deranjat că-mi oferiseră numai 20.000 de dolari pe an, într-un moment cu performanțe notabile, în timp ce altor colegi care nici nu preau jucau le-au dat contracte mai mari. Până la urmă, abia în ianuarie s-a deblocat situația și am putut să plec la Salonic.

– O dezamăgire, totuși, fiindcă una era Italia, alta Grecia, nu?

– Bineînțeles, dar n-am avut ce să fac! Am prins însă un sezon bun și la PAOK, am terminat pe locul trei, după Olympiakos și AEK Atena, unde juca Doboș, dar înaintea lui Panathinaikos. Cel mai bun amic la Salonic a fost Vryzas, care o simpatiza și pe fii-mea cea mare, o mai scotea la câte o înghețată.

– Câți copii ai?

– Două fete. Cea mare, 28 de ani, joacă baschet și antrenează la o echipă de juniori în Olanda. Iar cea mică are 21 de ani și studiază limbi străine în Anglia.

M-a izbit un TIR pe contrasens, am văzut moartea cu ochii”

– O perioadă exotică din carieră au fost cele două descinderi la Onești, în curtea ineditului Nicolae Puiu. De ce ai ales să mergi acolo?

– Din întâmplare! Avusesem o ruptură musculară mai serioasă, trebuia să reîncep activitatea mai ușor în 1997 și m-am dus în liga secundă, la nea Puiu, cu care m-am înțeles în cinci minute. Mai purtasem o discuție și cu Astra, dar n-am ajuns la un numitor comun. Am prins la Onești chiar anul promovării, cu un președinte senzațional, un sufletist, cu toate metehnele lui legate de jocurile de noroc. A fost un episod plăcut să reușești să urci în prima ligă cu o echipă dintr-un oraș mic, dar cu condiții foarte OK pentru acele timpuri. A venit însă acel accident de mașină, care m-a scos puțin din circuit.

– Ce-ai pățit?

– Se întâmpla chiar înaintea unui meci cu Steaua. Veneam de acasă spre Onești, am intrat pe o porțiune de drum cu criblură, am derapat, am ajuns pe contrasens, unde m-am izbit de un TIR exact pe partea mea. Am văzut moartea cu ochii. Am scăpat ca prin minune.

– Și ce leziuni ai avut?

– Trei coaste rupte, una a perforat pleura, cotul stâng operat. Nea Puiu mi-a zis că nu mai are nevoie de mine, pentru că va fi dificil să mă refac. Au ieșit discuții destul de aprinse. Am ajuns până la urmă vreo patru etape la Farul, m-a luat Andone, și la Dusseldorf, antepenultimul loc în Bundesliga. Semnasem pe trei ani și jumătate, dar echipa a retrogradat și, conform regulamentelor din Germania, toate contractele au fost reziliate automat la jucători.

Și Farul, și Brașovul au venit cu valiza de bani la Onești”

– Ai revenit însă la Onești și ai prins acel meci cu cântec din finalul sezonului 1999-2000, când ați băgat Farul în liga secundă!

– Așa e! Noi eram deja retrogradați, dar, dacă băteam Constanța, scăpam Brașovul. Ambele au venit cu valizele cu bani. Firește, fiind brașovean, n-am vrut să ajut Farul să se salveze în dauna echipei din orașul meu. S-a și votat atunci în vestiar la nivelul titularilor, scorul a ieșit 7-4 în favoarea lui FC Brașov. Și am jucat, am câștigat cu 2-1, deși poate multora le era mai simplu să se dea într-o parte și să ia banii de la Constanța fără muncă.

– Bani mulți au fost la mijloc?

– Nu foarte mulți, dar nu știu exact ce-a vorbit nea Puiu prin ambele părți. Cert e că, la final, a împărțit sumele după cum a vrut, a fost mai generos cu copiii lui de suflet. În fine, despre morți numai de bine!

E un Milan prin Africa, poate ăia îl vor pe Octavian Popescu. Să fim serioși!”

– Naționala ce-ți mai zice?

– Nu prea mai atrage nici ea, dovadă ce chinuială e acum cu găsirea unui selecționer. Și n-am să înțeleg niciodată de ce lui Daum au putut să-i dea salariu anual de peste jumătate de milion de euro, iar la un român se cramponează la maximum 300.000 de euro. Asta mai ales în condițiile de azi, când selecționerul nu prea mai are materie primă de soi. Eu aș fi adeptul să promovăm masiv jucătorii de la tineret, oricum nu ne vom califica nici la următorul turneu final, dar măcar îți acorzi un timp să pui pe picioare o echipă cât de cât mai legată, mai puternică. Mă uit acum că la lot se rulează jucători în neștire. Cred că au fost peste 100 în ultimii patru ani. Sunt unii umflați cu pompa, cum dau un gol, hai cu ei imediat la națională!

– Da, dar uite, zice-se că Octavian Popescu, de exemplu, e monitorizat de mama focului de Milan!

– Mda! Mai e un Milan prin Africa! Hai să fim serioși! El chiar nu face parte însă din categoria celor umflați. E un copil talentat, are calități incontestabile, dar a jucat bine un an, după care s-a tăiat. Ca să ajungi sus, trebuie să demonstrezi constanță la nivel superior, nu dai bine trei meciuri și apoi o iei la vale.

Moruțan putea fi deja o certitudine dacă era folosit rațional”

– La ce jucător din generația actuală îți face plăcere să te uiți?

– La Moruțan. Dacă era folosit meci de meci, i se dădea încredere, băiatul ăsta putea să fie deja o certitudine. Dar la la FCSB îl băgau doar câte 30 de minute, l-au vândut repede la Galata, poate că nu era încă pregătit pentru acest pas. Și acolo e la fel, când intră, când stă pe bară. Păcat! Sunt mulți copii talentați în țara asta, dar sistemul, interesele obscure și organizarea din fotbalul românesc nu le permit celor cu potențial să crească frumos, să se dezvolte, să se împlinească la nivelul calităților.

– E și vina impresarilor?

– Sigur! În toată cariera, eu am lucrat doar de două ori cu agenți. Cu Giovanni Becali când apăruse oportunitatea pentru Reggiana, dar afacerea a căzut din vina clubului. Și la PAOK am mers cu impresar grec, vorbitor de limba română, Tassos, cu care sunt în continuare amic. În rest, mi-am negociat singur contractele, pentru că, în general, impresarul își vede întâi propriul interes și pune jucătorul în plan secund. Câte tranzacții n-au căzut pentru că agentului nu-i convenea comisionul, iar fotbalistul a ratat poate un transfer fructuos pentru el, financiar și sportiv?

trofee a cucerit Pîrvu cu Steaua: 4 titluri (‘92-’96), Cupa României (‘96) și Supercupa României (‘94)

256 de meciuri a jucat Pîrvu în L1, unde a marcat 37 de goluri

5 e numărul echipelor din L1 la care a jucat Pîrvu: FCM Brașov, Steaua, FC Onești, Farul și Poli Iași

Tags: