Rafael Nadal a intrat în istorie, nu doar pentru al 21-lea titlu de Grand Slam din carieră, record absolut. Ibericul a jucat acum, conform celor de la ATP, cele mai lungi 2 finale din istoria turneelor de Grand Slam. Ambele la Australian Open.
Cea mai lungă rămîne cea din 2012, pierdută cu Novak Djokovic, care a avut 5 ore și 54 de minute. Finala din acest an s-a întins „doar” pe 5 ore și 24 de minute. Cu toate acestea, primul lider mondial din istorie, Ilie Năstase, nu este de acord cu ATP.
Ilie Năstase apreciază performanța uriașă reușită de sportivul iberic. Dar nu crede că finala cu Medvedev este a doua cea mai lungă din istorie.
Pot afirma că finala mea de la US Open, din 1972, cu Arthur Ashe, în care am câștigat în cinci seturi, a fost mai lungă. Țineți cont că în acel an încă nu existau scaune pe terenul de tenis, folosite de jucători în pauze. Lăsai racheta pe iarbă, mai luai o gură de apă și mergeai iar la meci. Rar când ne ștergeam cu prosoapele. Abia în 1973 au apărut scaunele pentru jucători, fiindcă televiziunea a introdus pauzele publicitare!, a declarat Năstase, pentru Playsport
Fostul mare campion a apreciat performanța deosebită reușită de sportivul iberic.
Am văzut numai începutul de meci, am plecat de acasă la 2-0 pentru rus, fiindcă aveam niste treburi. Spre seară am aflat rezultatul final, dar nu m-a mirat, fiindcă Nadal a dovedit de multe ori că poate întoarcă soarta unui meci. Și în primul tur, și într-o finală de Mare Slem.
După mine, nu cele 21 de titluri de Grand Slem din palmaresul său îl arată ca un mare jucător, ci cele 13 titluri de la Roland Garros. Pe zgură e mult mai greu decât pe iarbă sau pe ciment. Alergi mult mai mult. Și fiecare punct în sine durează mai mult decât pe oricare altă suprafață, a explicat Năstase
Cu toate acestea, disputa este departe de a se termina. Novak Djokovic nu a putut să concureze, din cauza problemelor cu viza. Dar liderul mondial va dori să depășească recordul lui Nadal. Mai ales că spaniolul nu mai este în forma fizică de acum câțiva ani.
Cred că vom mai vedea disputa asta între Rafa Nadal și Novak Djokovic încă ceva vreme.Djokovic nu va rămâne dator și va încerca să ridice ștacheta. Despre Federer nu pot spune mare lucru, tot aud că se va retrage anul acesta. Iar cei tineri, precum Medvedev și Zverev, trebuie să câștige mult în constanță ca să îi împingă pe ceilalți să se retragă, a încheiat Năstase