Eliminarea prematură a lui CFR Cluj din preliminariile Champions League a lăsat o gaură semnificativă în bugetul ardelenilor și i-a produs grave probleme medicale patronului Nelu Varga. Publicația ”Foaia Transilvană” notează că omul de afaceri a fost internat de urgență la Clinica de Neurochirurgie din Cluj imediat după returul cu Pyunik Erevan după ce ar fi suferit un atac cerebral.
De situația medicală a lui Neluțu Varga s-ar ocupa un reputat neurochirurg, Ștefan Florian. ”Doctorii clujeni au luat decizia de a-i induce medicamentos patronului de la CFR Cluj o stare neuro-vegetativă, fiind practic într-un fel de comă indusă. Manevra medicală are rostul a de calma spasmul cerebral și de a evita extinderea daunelor cerebrale suferite, ca urmare a unei stări de stres”, scrie sursa citată.
„I s-a făcut tromboliză. A ajuns foarte repede la spital, în timp util, și medicii au reușit să îi facă tromboliză. Am înțeles că este un tratament de ultimă generație. El a ajuns la spital și nu mai putea vorbi și avea mici probleme de echilibru. Este acum sub supravegherea medicilor”, a subliniat o rudă a lui Varga tot pentru ”Foaia Transilvană”.
Aceasta a obținut și un comentariu de la medicul Ștefan Florian: „E spre bine. Își revine. E pe drumul cel bun”.
Un apropiat al lui Varga a completat pentru playsport că patronul lui CFR ”este într-o stare bună. Poate comunica, e stabil, lucid și echilibrat medical. Mai are nevoie însă de câteva zile de liniște și de monitorizare. Se mai află în spital pentru o serie de investigații. Estimările din acest moment sunt că ar putea fi externat până marți-miercuri”.
CFR a reacționat printr-un comunicat pe marginea acestui subiect: ”Ca urmare a ultimelor informații răspândite în mass-media cu privire la starea de sănătate a domnului Varga, dorim să vă informăm următoarele: suntem extrem de dezamăgiți de felul în care se răspândesc informațiile false. Domnul Varga este într-o stare stabilă, comunicăm și ne-a transmis că este alături de noi și ne ține pumnii la meciul din această seară. Îi dorim însănătoșire grabnică și îl așteptăm cât mai repede, în formă maximă, alături de noi”.