EXCLUSIV | La 40 de ani, Marian Drăgulescu e „greu de ucis”. Cel mai titrat gimnast român din istorie se destăinuie la ceas aniversar

Cel mai titrat gimnast român schimbă vineri prefixul. O vârstă la care pentru unii sportul este doar amintire. Nu și pentru Marian Drăgulescu. El luptă în continuare pentru România.

E singurul gimnast român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La ceas aniversar, cel mai medaliat gimnast român din istorie a oferit un interviu în exclusivitate pentru Playsport.ro, în care ne-a dezvăluit momentele de cumpănă prin care a trecut în prodigioasa sa carieră, dar și marele său vis.

Sportul la 40 de ani, o mare provocare

Marian, împlinești 40 de ani. Ești în continuare în sportul de performanță. Cum te simți la această vârstă?

E greu, dar foarte frumos. Provocările există și sunt foarte mari, dar dintotdeauna mi-au plăcut provocările. Am avut obiective foarte mari dintotdeauna. Le am și în continuare. Lucrurile s-au legat, se leagă și se vor lega și de acum înainte.

Ești singurul gimnast român calificat la Jocurile Olimpice. Sperai să concurezi acum, în 2020, însă pandemia a dus la amânarea competiției de la Tokyo. Cât de tare te-a afectat?

Nadia speră că România va mai primi o medalie la Jocurile Olimpice, cu toate că…

Uluitor! Cazul despre care nu s-a știut nimic. O comentatoare celebră din România este acuzată…

Cu siguranță, pe toți ne-a dat peste cap pandemia de coronavirus. Toată lumea este în aceeași situație. Nu consider că sunt dezavantajat într-un fel sau altul, ci doar încerc să fiu optimist și să sper că anul 2021, la Jocurile Olimpice, mă va prinde într-o formă extraordinară, sănătos. Și să vin cu medalia de aur de la Olimpiadă.
E singura medalie care-mi lipsește din palmares. Am medalii la Olimpiadă, dar aia galbenă s-a lăsat destul de mult așteptată. Sper să nu se mai lase așteptată și la anul să mă lipesc și eu de medalia de aur.

Te vei retrage după Jocurile Olimpice de anul viitor?
Cred că voi continua până la sfârșitul anului, pentru că vom avea încă un Campionat Mondial, după Jocurile Olimpice. Va fi în toamnă spre iarnă și dacă tot mă înham așa la treabă anul viitor, acum încă trei-patru luni în plus chiar nu va fi cred eu un efort extraordinar de mare.

Vei merge pentru a cincea oară la Jocurile Olimpice. Putea fi chiar a șasea participare. Ai absentat de la Londra 2012. Te-ai gândit atunci să te retragi?
La acel moment, venisem și după o accidentare. Îmi revenisem la o formă destul de bună la acel moment. Dar până la urmă nu am fost convocat. Atunci mă gândeam că Londra 2012 va fi ultima Olimpiadă la care voi participa. Dar dacă tot nu am fost convocat, am decis să mă și retrag.

Bineînțeles, am fost și puțin supărat că nu am fost inclus în echipa olimpică. Am considerat și consider și acum că aș fi avut o șansă la acea Olimpiadă, dar lucrurile nu au stat așa cum mi-aș fi dorit eu. Drept urmare, m-am retras.
Trei ani am antrenat la clubul Steaua. Între timp, lucrurile s-au mai așezat, mi-a mai trecut și supărarea și a revenit iarăși dorința de a continua cu sportul de performanță.

Ai totuși amintiri frumoase din participările anterioare la Jocurile Olimpice. Nu putem uita anul 2004.

Mă bucur că am apucat să particip la Jocurile Olimpice. E cel mai important eveniment din viața unui sportiv. Normal, mi-aș fi dorit și cred că aș fi putut mai mult la Jocurile Olimpice, având în vedere că pe plan mondial am reușit să urc pe prima poziție de mai multe ori. Anul 2004 a fost cel mai bun an din viața mea. În acel an, am câștigat patru medalii de aur la Campionatul European și tot în același an am câștigat trei medalii la Jocurile Olimpice. Și tot aici am reușit performanța de a obține prima și singura medalie cu echipa României la o ediție a Jocurilor Olimpice.

Ești, la acest moment, singurul gimnast român calificat la Jocurile Olimpice. Lumea așteaptă de la Marian Drăgulescu o medalie. Simți că este o presiune în plus pentru tine?
Da. În primul rând, eu aștept de la mine. În al doilea rând, mă simt foarte bine atunci când aduc bucurie oamenilor. Așa că toată lumea va fi fericită. În orice competiție, îți trebuie și un pic de șansă. Sper să fi învățat din cele patru Olimpiade anterioare.
Într-adevăr, e o presiune fantastică la aceste Jocuri Olimpice, pentru că se organizează din patru în patru ani și trebuie o mobilizare la momentul respectiv, una foarte mare. Sper să reușesc să mă concentrez și să realizez ceea ce îmi propun.

„Nu mai aveam motivație, dispăruse plăcerea de a face gimnastică”

Am pomenit de momentul Londra 2012, când ai luat decizia de a renunța la sportul de performanță. Ai mai avut, de-a lungul carierei tale, momente în care ai zis „stop, nu se mai poate așa!”?

Da, m-am retras de trei ori din activitate. În 2005, 2008 și în 2012. Au fost mai multe motive. Au fost momente în care poate nu m-am mai regăsit, nu mai aveam motivație. Dispăruse oarecum și plăcerea de a face gimnastică. Dar, pauza pe care am luat-o a așezat într-un fel lucrurile. Și m-am reîntors de fiecare dată la ceea ce îmi place să fac cel mai mult: gimnastica. Bineînțeles, avem momente în viață în care ne săturăm de o anumită rutină. De atâția ani practic acest sport. Am făcut o pauză, mi-am încărcat bateriile, m-am reconectat, iar plăcerea și dorința au revenit. Dar, în primul rând, încrederea că mai pot continua. Cred că asta e iarăși foarte important.

Au trecut opt ani de atunci. Între timp ai mai prins o Olimpiadă. Ce motivație suplimentară ai găsit pentru a continua?
Rio 2016 a fost din nou o provocare pentru mine, să văd dacă încă mai fac față și iată că am izbândit.
Inițial, revenisem pentru Rio 2016 și iată că m-a prins 2020. A fost și Europeanul din 2017, de la Cluj, care mi-a dat energie să mai fac gimnastică. Am luat atunci aur la sol și argint la sărituri. Datorită Europeanului am hotărât să mai continui până în 2020. Dacă nu era acel European de la Cluj, cred că m-aș fi retras în 2016.

Moment unic în gimnastică. Tatăl și fiul, concurenți la aceeași competiție

Ai un fiu, Richard, care îți calcă pe urme. Chiar luna trecută, ați fost protagoniștii unui moment istoric. V-ați aflat pentru prima oară împreună, ca și concurenți la aceeași competiție. Cum a fost să concurezi alături de fiul tău?
Eu l-am mai văzut pe băiatul meu concurând. Am fost și arbitru, l-am arbitrat la mai multe competiții, în țară. Da, la Naționalele de la Ploiești, a fost inedit faptul că am participat amândoi la aceeași competiție. Nu știu în lume câți părinți ajung să concureze odată cu copiii lor la aceeași competiție.

Nu mă gândeam niciodată că voi ajunge să fac atât de mult timp gimnastică, încât într-o bună zi să mă aflu la aceeași competiție cu fiul meu. Am avut atunci un deja vu. La un moment dat am fost protagonistul unui film realizat în Ungaria. Eu jucam propriul rol, al gimnastului Marian Drăgulescu.
Era vorba despre un sportiv care ulterior a devenit antrenor. Acesta antrena un sportiv cu care a mers la foarte multe competiții. Și, la un moment dat, au ajuns la o mare competiție și au ajuns să concureze împreună. Și antrenorul, și sportivul. Cam așa am simțit și eu când am ajuns la Naționale să concurez împreună cu fiul meu.

Ai excelat la două aparate, sol și sărituri. Între timp, au rămas săriturile, acolo unde ai „patentat” săritura care îți poartă numele.

Am încercat să cresc valoarea exercițiului de la sol, dar de fiecare dată apăreau dureri în zona gleznei. Am decis să rămân doar pe sărituri și sper să pot să fac un aparat la un nivel înalt.
De la anul, dacă voi fi sănătos, dacă lucrurile vor fi foarte bune, de ce nu, mi-am dorit dintotdeauna să mai vin cu ceva nou la sărituri. Voi vedea dacă se și poate. Teoria e ușoară, practica ne omoară.

Ai fost la un pas de podium luna aceasta la Europenele de la Mersin. Ce nu a funcționat?

Puțin mi-a lipsit să prind mai bine masa de sărituri și altul era rezultatul… Important este să ai curajul să încerci și să lupți. Mă bucur că am ajuns la acest campionat european. A fost competiția care mi-a oferit motivație să mă antrenez în perioada asta confuză. Felicitări lui Gabi (n.r. – Gabriel Burtănete, campion european de juniori la sărituri), eroul nostru de la această ediție.

După încheierea carierei de sportiv, te vezi antrenorul lotului olimpic?
Sunt deschis provocărilor și mi-ar plăcea să pot să antrenez la lotul olimpic, la cel mai înalt nivel de performanță. Am antrenat și la copii, la CSA Steaua. La un nivel atât de înalt nu am antrenat, dar cred că e momentul oportun pentru că, ca și sportiv, încă activez la un nivel ridicat. Și din punctul acest de vedere, experiența mea e una foarte mare care să-mi permită să lucrez la un nivel foarte înalt. Mi-ar plăcea și cred că aș putea avea un aport destul de mare din acest punct de vedere.

Singurul regret din carieră

Care e cea mai mare dorință a ta, acum, la 40 de ani?
Consider că am obținut aproape tot ce se putea obține ca și performanțe. Chiar mult mai mult decât mi-aș fi putut eu imagina vreodată. Într-adevăr, singurul regret e că nu am obținut acea medalie de aur la Jocurile Olimpice. În fiecare an, printre alte dorințe se numără și obținerea medaliei de aur la Olimpiadă.

CV Marian Drăgulescu

*Data nașterii: 18 decembrie 1980.
*A început să practice gimnastica în 1988, la vârsta de 7 ani, sub îndrumarea profesorului Petre Sacerdoțeanu, după ce a mers mai întâi câteva luni la karate și alte câteva la înot. A fost legitimat la Clubul Sportiv Dinamo București, unde s-a pregătit cu antrenorul Dan Grecu, același care, împreună cu Aurelian Georgescu, Ștefan Gal și Adrian Sandu, l-a antrenat și la lotul național. În prezent este legitimat la CSA Steaua București.

Marian Drăgulescu este cvadruplu campion mondial la sol și dublu campion mondial la sărituri. Are trei medalii la Jocurile Olimpice (argint la sol și bronz la sărituri și cu echipa, toate la Atena 2004). În palmaresul său sunt 18 medalii la Europene și 10 medalii la Mondiale.
*Medalii la Jocurile Olimpice: 3
Atena 2004: argint la sol, bronz la sărituri și cu echipa.
*Medalii la Campionatele Mondiale: 10
Câte patru de aur la sol și sărituri, două de argint la sărituri

Cum arăta Brigitte Macron în tinerețe!?! Doamne, de NERECUNOSCUT!!! FOTO nemaivăzute

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a...

*Medalii la Campionatele Europene: 18
11 de aur (2 la individual compus și cu echipa, 4 la sol și 3 la sărituri), 6 de argint (câte două cu echipa, la sol și sărituri), 1 de bronz (cu echipa României).
*Număr total de medalii (JO, CM, CE): 31
*Marian Drăgulescu a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, pentru întreaga activitate.