EXCLUSIV. Marius Marin, tricolorul lider în Serie B, cu cărțile pe față: de la alunecările la Mihăilă, spre moștenirea lui Lucescu pentru “Pitbull di Pisa”

Gabriel Berceanu / 03.11.2021, 21:04
EXCLUSIV. Marius Marin, tricolorul lider în Serie B, cu cărțile pe față: de la alunecările la Mihăilă, spre moștenirea lui Lucescu pentru “Pitbull di Pisa”
  • Întâmplări fabuloase cu Mihăilă: “I-am băgat o alunecare de l-am trimis până în vestiar!” și cum i-a anihilat ca adversari direcți în Italia pe coechipierii de la națională
  • Declarație sinceră: “Mă sperie puțin decizia lui Rădoi și pentru perspectivele mele la națională!”
  • Cadoul-talisman pe care l-a primit de la românii din Italia, cum a ajuns fotbalistul care “cară pianul” să cânte la pian și cea mai dură lecție trăită în Il Calcio
  • Dezvăluire importantă: “Coechipierul meu islandez Hermannsson mi-a spus că nu va juca împotriva României!”
  • Cum l-au poreclit și ce-i scandează fanii italieni, plus motivul pentru care a semnat un nou contract cu Pisa după peste 100 de meciuri, din Serie C spre Serie A!

Avem mulți jucători în Serie B din Italia, iar atenția cade mai mereu pe Mihăilă-Man, duetul de la Parma. Jucători de atac, transferați pe sume mari. Apoi, poate pe Nedelcearu și Mogoș, de la Crotone. Foarte rar pe Marius Marin.

Un mijlocaș defensiv de 23 de ani, tipul luptător 100%. Ajuns în al șaselea an consecutiv de fotbal italian. Căpitan al României U21, al României olimpice, proaspăt debutant la naționala mare. Iar asta e cumva nedrept. Mai ales pentru că Marius e lider la zi cu Pisa în campionat!

Un debut ratat în Serie A, lecția cea mai dură

Marius, prin prisma celor 6 ani de fotbal italian, cât de greu îi este unui român să se adapteze în fotbalul de acolo, la modul cel mai concret?

Aș spune că nu e greu, ci foarte greu. Noi suntem obișnuiți, în fotbalul de acasă, cu accentul pus pe viteză și pe tehnică, atunci când există calitate mare individuală. În Italia e cu totul altceva. Un fotbal tactic și fizic. E dificil, o iei practic de la zero. Te ajută ce ai nativ, dar trebuie să te adaptezi repede. Și chiar e dificil.

Care e cea mai dură lecție trăită în fotbalul italian, una care te-a pus pe gânduri și care te-a făcut să vezi fotbalul altfel sau te-a făcut să schimbi ceva la tine?

A fost un meci din vremea când eram la Sassuolo. Era a șasea partidă consecutivă când eram pe bancă la echipa de seniori, în Serie A. Jucam în deplasare la Sampdoria Genoa și aveam 2-0. Iar antrenorul Di Francesco m-a trimis la încălzire. Am zis că a venit momentul meu să debutez în Serie A, toate lucrurile se potriveau, aveam avantaj, era perfect! Doar că în 10 minute, din ce țin minte, Sampdoria a făcut 3-2 și s-a terminat așa! Am rămas foarte pătruns de toată povestea. Am învățat multe din ea. Am învățat să nu mă bucur repede, să nu mă entuziasmez degeaba. Să accept că am fost modești dacă s-a putut întâmpla așa răsturnare de scor. Să aștept cu răbdare momentul meu, că va veni și el. Dar am învățat și de la Sampdoria, că nu a renunțat, că a făcut ce-a făcut și a câștigat!

Ai semnat recent prelungirea contractului cu Pisa. Ce te-a făcut să semnezi?

S-a tot scris de oferte din Serie A pentru mine, dar eu am avut în gând un singur lucru. Sunt la Pisa de când juca în Serie C, am promovat, acum obiectivul pentru sezonul acesta e să ajungem în Serie A. Am crescut ca fotbalist în același timp cu echipa. Iar cel mai important a fost că am descoperit mulți, foarte mulți oameni aici care m-au făcut să mă simt bine și să mă dezvolt și ca om. Nu mai îmi trebuiau multe ca să semnez prelungirea. Fixarea obiectivului de promovare în Serie A a fost, practic, ultimul detaliu. A devenit clar pentru mine că voi face asta.

Dueluri savuroase cu românii

Tocmai pentru că ești la Pisa încă din Serie C, cât de mult te iubesc suporterii? Înțeleg că aveți o relație specială.

Chiar mă simt foarte apreciat, da! Am peste 100 de meciuri pentru Pisa, cred că am fost constant și mereu dau totul, sunt genul care luptă până la ultima picătură de putere. Așa că le-a plăcut de mine și de-aceea m-au poreclit “Pitbull”. Mai mereu, în a doua repriză, peluza strigă: “Marius Marin, luptă pentru noi!”

În sezonul acesta ai avut deja trei dueluri cu coechipieri de la națională! Cu Nedelcearu, Mogoș și Mihăilă în Serie B, Man a fost absent, iar cu Răzvan Marin în Cupa Italiei. Te invit la un exercițiu inedit, să îi caracterizezi după cum i-ai simțit ca adversari!

Păi, Răzvan Marin e pentru mine un jucător complet. Foarte echilibrat. Îmi place mult. Pe teren nu ne-am prea întâlnit în acel meci, dar la final m-am bucurat, sincer îți spun, că a marcat, chiar dacă noi am pierdut. Viteza lui Vali Mihăilă o știu deja toți, e foarte talentat și am curaj să spun că merită mult mai mult decât Serie B. Cu Nedelcearu și Mogoș am pierdut din întâmplare, la Crotone acasă 😊 Chiar nu meritam să pierdem. Îmi place că amândoi sunt serioși și foarte muncitori, arțăgoși, nu renunță la nicio minge. Cu asta îi cucerești pe italieni!

Care a fost cel mai surprinzător episod din duelurile cu românii în Italia?

Pfaaa, am două cu Vali Mihăilă, tari de tot! În prima repriză cu Parma am avut duel unu la unu și l-am deposedat. Imediat m-am bucurat în fața lui ca un nebun, de parcă aș fi dat gol 😊 A început să râdă și și-a văzut de treabă. Apoi, în repriza a doua, i-am pregătit o intrare prin alunecare din care aproape că l-am zburat până în vestiar 😊 Am luat și galben. Dar a fost băiat bun, nu s-a supărat.

De la Il Luce la Louis Munteanu

Sunt mulți alți jucători români, tineri și foarte tineri, în fotbalul italian. Îi regăsim la acțiunile naționalelor U21 și U20 din ultima vreme. Pe care dintre ei mizezi?

Nu îi cunosc pe toți foarte bine, știu despre ei, dar pot să mă pronunț doar despre cei pe care chiar îi știu ca fotbaliști. Uite, îmi place mult Farcaș, care acum e la Siena, a fost și la SPAL. Dar cel mai promițător cred că e Louis Munteanu, de la Fiorentina. Are foarte, foarte mari calități! Poate să ajungă la un nivel extraordinar dacă are grijă cum va crește.

În general, există o percepție comună asupra tinerilor jucători români în Italia?

Pe de o parte, da. Suntem și foarte mulți, deci e normal. Fanii, antrenorii, conducătorii, pleacă de la ideea că suntem talente native plus foarte muncitori. Fiecare e diferit, dar când se referă în general la jucătorii români vorbesc de faptul că suntem muncitori și le place asta. E o idee care a rămas în fotbalul italian încă de la primii jucători români veniți aici, după 1990.

Apropo de acei ani, pentru că devii un jucător emblematic la Pisa, club la care Mircea Lucescu și-a început aventura de antrenor în Europa, ce amintire există legată de acest lucru?

A antrenat Pisa în Serie A, oamenii nu uită așa ceva! Chiar a fost foarte apreciat, și oamenii prin oraș, cei mai în vârstă, mai aduc aminte de perioada cu Mircea Lucescu. Spre exemplu, medicul echipei este chiar cel de atunci! Și îmi spune mai mereu tot felul de întâmplări interesante din acei ani, legate de domnul Lucescu. Cât de greu era pentru un antrenor venit în 1990 dintr-o țară care fusese comunistă și ce forță extraordinară spune că a avut dumnealui să se adapteze așa bine și așa repede. Îmi povestește că lumea îi aprecia în mod special, pe domnul Lucescu și pe soția lui, au lăsat amintiri frumoase!

Un islandez e out pentru meciul decisiv al României!

Ai debutat la naționala de seniori după ce ai purtat banderola la U21 și la naționala olimpică. Integrare rapidă sau cu emoții?

Și una, și alta. M-am adaptat repede pentru că sunt tineri mulți la lot iar cei cu experiență m-au primit foarte bine. Dar am zis că sunt și emoții, și chiar sunt! Am trecut prin etapele de care spui, dar sunt emoții speciale la seniori, e alt nivel și asta o simți.

Care din jucătorii cu experiență te-a luat sub aripa lui, ca să zic așa, din ce povesteai?

Cum era de așteptat, cred eu, m-am apropiat mai mult de Vlad Chiricheș. Joacă la Sassuolo, unde am fost și eu, deci din start au fost mai multe lucruri de vorbit, cu care să spargem gheața.

Ești coleg la Pisa cu fundașul islandez Hermannsson, ce ați apucat să vorbiți despre meciul naționalei care vine acum? Pentru noi e esențial să câștigăm, Islanda e mai mult în reconstrucție…

Ne tot tachinăm, am început încă de la meciul tur, de la Reykjavik. El a jucat titular atunci, l-am tot luat peste picior după meci, câștigasem și aveam de ce 😊 Acum, pentru meciul care urmează, recunoaște și el că sunt în proces de reconstrucție, vor să introducă tot mai mulți tineri în circuitul naționalei, vor să crească treptat, să revină la turneele finale. Din ce mi-a spus, el va lipsi la meciul de la București…

Asta e chiar o știre! Așadar, Hermannsson e sigur out?

Soția lui urmează să nască, în zilele următoare din ce am înțeles, așa că nu va fi convocat.

Ziua de naștere în cantonamentul naționalei

Cam aceeași înălțime, același post, aceeași răutate în joc. S-a tot vorbit că Marius Marin e pe drumul de a deveni un Mirel Rădoi. Cum vezi comparația asta?

De bucurat, mă bucură enorm, îți dai seama. La ce performanțe a avut Mister, mi-aș dori să ajung măcar la 50% reușite, mă refer și la club, și la națională. Dar îmi cam dă de gândit, că e mult de muncă și nu e ușor să confirmi așteptările care vin prin comparația cu un fost jucător important. Nu e vorba de presiune, dar e mai greu când ești comparat.

Sincer, când ai auzit că vrea să renunțe la postul de selecționer, te-ai gândit că poate și perspectiva ta la echipa națională va fi alta? Ai fost descoperit de el la naționala U21, promovat de el în lotul olimpic, apoi la seniori…

Da, sincer, mă sperie puțin decizia lui, de ce să nu recunosc? Dar dacă vom câștiga ambele meciuri de luna asta și dacă va asculta mesajul nostru, eu sper să își schimbe părerea. Eu i-am mulțumit mereu și vreau să-i mulțumesc și acum, încă o dată, pentru ce a făcut pentru mine. Să nu uităm că la debutul meu pentru România U21 am luat cartonaș roșu imediat. Uite că el a crezut în mine dincolo de asta! A simțit ce mult îmi doresc eu să joc pentru România, ce mult vreau eu să mă lupt, să fac ceva pentru echipa națională…

Care e întâmplarea de la loturile naționale pe care o păstrezi cel mai aproape de suflet?

E o întâmplare… care se tot întâmplă! Sunt norocos că m-am născut pe 30 august. Iar ziua asta e mereu în preajma perioadei FIFA. Și așa îmi serbez mereu aniversarea în cantonamentul României! A fost la tineret, acum la seniori și vreau să merit mereu să fiu convocat ca să o serbez toată cariera numai așa!

Drapelul-talisman și promisiunea cântecului pentru Mondial

Ce lucru, pe care nu îl știu oamenii despre tine, te face să fii un fotbalist bun?

Uite, chiar nu prea vorbesc, nici cu apropiații, despre ședințele de analiză pe care mi le fac după fiecare antrenament și fiecare meci. Aproape nimeni nu știe cât de critic sunt cu mine. Petrec mult timp cu analiza prestației mele. Și am simțit că mă ajută enorm să fac asta.

Cea mai interesantă întâmplare legată de un suporter român în Italia, de-a lungul acestei perioade?

Pentru mine e mai mult decât o întâmplare. Și mi se pare mai mult decât interesantă, pentru că a devenit un fel de simbol care mă ajută mereu. Când jucam în Serie C, chiar în play-off-ul de promovare, eram la încălzire înainte de meci. Și mi-au fugit ochii spre zona fanilor noștri. Era un steag uriaș, chiar uriaș, al României. Și pe el scria numele meu. După meci m-am dus la fani să îi aplaud și am intrat în vorbă cu românii mei care veniseră cu steagul. Mi l-au dăruit. Am promovat în Serie B și din acea zi păstrez drapelul uriaș cu numele meu ca pe un lucru care nu are preț. E motivația mea când îmi e cel mai greu! Stă lângă tricoul înrămat al României de când am debutat la seniori, acum, în septembrie.

Ești tipul de fotbalist care, cum se spune, “cară pianul”. Iar la începutul pandemiei chiar ți-ai cumpărat un pian, acasă, ca să înveți să cânți! Cum mai stau lucrurile?

Haha! Aveam un coechipier care cânta bine la pian. Și am zis să încerc și eu, să profit de timpul liber, pentru că se oprise fotbalul atunci. Am învățat ceva, dar nu am mai ținut ritmul după ce au reînceput competițiile. Bine, dacă ne calificăm la Mondial, promit că o melodie tot o învăț și o cânt băieților de la lot!