Nadia Comăneci este cu siguranță cea mai mare sportivă din istoria României și una dintre cele mai importante gimnaste din istorie. Dacă nu chiar cea mai importantă.
Faima de care s-a bucurat româncă după ce a obținut prima notă de 10 din istoria acestui sport i-a provocat și câteva probleme în perioada în care se afla încă în activitate.
Ca majoritatea sportivilor români din perioada comunistă, și ea era urmărită la fiecare pas de fosta Securitate. În acea perioadă exista obsesia lui Nicolae Ceaușescu legată de închiderea frontierelor României.
Fosta colegă a Nadiei Comăneci de la lotul național de gimnastică, Dumitrița Turner, a oferit un interviu pentru PlaySport.ro în care a vorbit, printre altele, și despre un episod petrecut în anul 1981 în Statele Unite ale Americii.
Ea a povestit cum lotul României a fost însoțit la acea competiție și de doi agenți de Securitate. Iar aceștia au fost anunțați de antrenorul lotului, Bela Karoly, că Nadia Comăneci ar fi avut intenția de a rămâne în SUA și după terminarea competiției, pentru a scăpa de teroarea regimului comunist din România.
Karoly s-a folosit de faptul că Nadia a stat la un moment dat de vorbă cu câțiva sportivi americani. Însă, se pare că aceasta a fost doar o diversiune pusă la cale de antrenor pentru a putea să își planifice el însuși „evadarea”, alături de soția sa Marta.
Ne-am plimbat vreo trei săptămâni pentru demonstrații prin toată America. Bela a fost destul de darnic după fiecare concurs, că ne mai scăpa și nouă câte 50-100 de dolari la fiecare dintre fete. Bine, era mizilic probabil pe lângă ce-și oprea el!
În delegație erau și vreo doi securiști. Iar Bela i-a pus în gardă la un moment dat, când a văzut-o pe Nadia că stătea de vorbă cu gimnaști americani. ”Fiți cu ochii pe ea, că asta vrea să fugă!”. O diversiune, ca să-i țină ocupați pe oamenii ăia. Iar ei, împreună cu coregraful Geza Poszar, să-și pregătească în liniște evadarea”, a dezvăluit Dumitrița Turner.
În continuare, fosta gimnastă a explicat și cum s-a produs această „evadare” a soților Karoly și a coregrafului respectiv și bucuria pe care a pricinuit-o din cauza faptului că cei doi antrenori erau considerați de sportive adevărați tirani.
În ultima zi, am mai ieșit un pic la cumpărături. Iar pe la prânz, când ne-am întâlnit ca să plecăm spre aeroport, am văzut agitație maximă. Tocmai fugiseră cei trei! Noi, fetele, ne uitam una la alta și mustăceam de bucurie, că scăpasem de tiran. Am scos ciocolatele de prin genți și am făcut o mică petrecere cu dulciuri”, a mai povestit fosta sportivă.