Alexandru Chipciu, până nu demult jucător de bază în echipa națională a României, a oferit un interviu în exclusivitate pentru PlaySport, în care a vorbit, printre multe altele, și despre modul în care a evoluat în ultimii ani fotbalul la nivel internațional, și, mai exact, despre modul în care a evoluat sentinemtul patriotic. Nu numai în țara noastră, ci pe întregul continent.
Fotbalistul de 33 de ani al Universității Cluj a apreciat că în prezent sentimentele pentru echipele naționale nu mai sunt la fel de puternice ca în trecut. Iar, în baza acestui fapt, dacă se urmează acest trend, el se așteaptă ca la un moment dat naționalele europene să fie chiar desființate și înlocuite cu o reprezentativă unică la nivel de Uniune Europeană.
„(Scade de la generație la generație de tricolori spiritul de-a juca pentru România? Patriotismul, dacă vrei? Ai prins la lot și generațiile Săpunaru-Goian, dar și generația lui Pușcaș, semifinaliști U21 la EURO). Eu am simțit că scade, da, de la generație la generație. Însă am simțit și că această scădere se întâmplă în aproape toate țările europene, nu doar la noi.
La cum evoluează lucrurile, dincolo de fotbal, dar cu efecte asupra lui, nu e exclus să avem cândva echipa națională a Uniunii Europene! Nu mai e același spirit de luptă pentru țara ta la echipele naționale și pentru că vorbim de generații care au multiple bucurii alternative la dispoziție. Nu mai există doar fotbalul, cum era pentru noi, spre exemplu. Ai variante de entertainment, iar dacă fotbalul nu mai e “numărul 1”, atunci nici să joci fotbal pentru țara ta nu mai e neapărat “sentimentul numărul 1”, a spus Chipciu pentru PlaySport.
În legătură cu acest subiect, Chipciu a povestit și un moment în care a rămas impresionat de felul în care anumiți suporteri încă mai simt fotbalul la nivel de echipă națională:
„Au fost multe, dar am rămas impresionat de o întâmplare din Grecia. Am jucat cu naționala primul meci din preliminariile EURO 2016 la Atena și am câștigat cu 1-0, gol Marica dintr-un penalty scos de mine. La ceva vreme, m-am dus în vacanță la Atena și am mers cu soția într-un magazin să-mi cumpăr ghete. Vânzătorul a rămas perplex: “Tu ești Chipciu, care a făcut penalty-ul când ne-ați bătut!” M-a impresionat să văd ce efect uriaș are naționala și o victorie cu ea. Mai ales că era dincolo de granițele țării”.