EXCLUSIV | Primii tricolori interziși la naționala lui Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice. Mergem la Tokyo cu un lot „cârpit”!

Mihai Cheles / 13.05.2021, 11:44
EXCLUSIV | Primii tricolori interziși la naționala lui Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice. Mergem la Tokyo cu un lot „cârpit”!

Primii tricolori interziși la naționala lui Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice! Selecționerul a recunoscut discuțiile și, totodată, refuzurile unor cluburi de a trimite jucătorii la turneul final.

EXCLUSIV | Primii tricolori interziși la naționala lui Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice. Mergem la Tokyo cu un lot „cârpit”!

Zilele se scurg cu repeziciune, una după alta, iar momentul așteptat de aproape 57 de ani este tot mai aproape. Naționala de fotbal a României se întoarce la Jocurile Olimpice, pentru ediția pandemică, atipică, din capitala Japoniei, Tokyo. Ceea ce pentru o țară și pentru selecționerul Mirel Rădoi ar fi trebuit să fie o mare sărbătoare, s-a transformat, pentru moment, într-un adevărat coșmar. Motivul? Speranțele la o medalie au scăzut, odată cu refuzul cluburilor de a-i lăsa pe jucători la turneul final.

Miercuri, într-o conferință de presă susținută la Arena Națională, Mirel Rădoi a recunoscut că există patru cluburi au refuzat ideea trimiterii jucătorilor români la Olimpiadă. În consecință, va fi obligat să se descurce cu ce mai are la îndemână, iar pe alocuri să improvizeze.

Îmbucurător pentru noi este faptul că atât jucătorii din România, cât şi din străinătate vor să participe la Jocurile Olimpice. Din păcate nu depinde de ei şi avem câteva refuzuri de la cluburi. Va exista o negociere, încercăm să găsim o fereastră cât mai accesibilă pentru toată lumea, deoarece sunt meciuri din trei în trei zile, mai sunt câteva etape şi o să vedem. Cred că nu o să putem fi cu jucătorii pe care noi ni-i dorim pentru că este o perioadă în care cluburile sunt angrenate în tururile preliminare din cupele europene sau în cantonamente şi va exista o negociere. Nu-mi pică bine, dar până la urmă va trebui să găsim soluţii, indiferent cu ce generaţie vom merge, a declarat Mirel Rădoi.

Cele patru cluburi care l-au refuzat pe Mirel Rădoi

Din informațiile PlaySport.ro, patru cluburi din Europa nu sunt deloc încântate de ideea Jocurilor Olimpice. În acea perioadă, este programată de pregătire pentru sezonul 2021/2022 și nu concep să nu-i aibă la lot pe fotbaliștii români, considerați piese de bază. Cluburile în cauză sunt: Cagliari – Răzvan Marin, Rangers – Ianis Hagi, Slavia Praga – Nicolae Stanciu și Internazionale Milano – Ionuț Radu. Este imposibil ca jucătorii să poată părăsi cluburile fără acordul acestora. Astfel, Mirel Rădoi este obligat să se gândească la noi soluții pentru a umple „golurile”.

EXCLUSIV | Primii tricolori interziși la naționala lui Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice. Mergem la Tokyo cu un lot
EXCLUSIV | Primii tricolori interziși la naționala lui Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice. Mergem la Tokyo cu un lot „cârpit”!

Cum ar putea arăta lotul naționalei pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

De asemenea, se vorbește că și cluburile din Liga 1 îi dau mari bătăi de cap selecționerului. Dacă de FCSB se știa faptul că nu dorește prezența jucătorilor săi la Tokyo, pe listă s-ar fi adăugat și CFR Cluj. Cu șanse reale la titlul în Liga 1, CFR Cluj ar urma să intre devreme în preliminariile Ligii Campionilor. O miză financiară uriașă, unde nu vor să-și asume riscuri. Nici măcar pentru Jocurile Olimpice.

O altă mare problemă pentru Mirel Rădoi este faptul că, din lotul de 61 de jucători incluși pe lista lărgită, exceptându-i pe cei patru fotbaliști din străinătate, dar și cei 13 jucători de la FCSB și CFR Cluj, se regăsesc foarte mulți jucători ieșiți din formă. Jucători care n-au evoluat deloc sau, dacă au făcut-o, au avut un randament scăzut.


Portari. Buturile rămân descoperite

Absenți: Ionuț Radu, Andrei Vlad

Certitudini: Marian Aioani și Cătălin Căbuz

Incerți: Mihai Eșanu


Fundași. Inconstanți sau fără meciuri

Absenți: Cristi Manea, Denis Haruț, Denis Ciobotariu

Certitudini: Alexandru Pașcanu, Raul Opruț, Ștefan Vlădoiu, Radu Drăgușin, Radu Boboc, Andrei Chindriș, Adrian Rus, Vlad Chiricheș, Ionuț Nedelcearu, Cristian Ganea, Nicușor Bancu,

Incerți: Silviu Balaure, Constantin Dima, Andrei Rațiu, Ricardo Grigore, Vladimir Screciu, Mihai Velisar – ieșiți din formă, Florin Ștefan și Virgil Ghiță – reveniți după accidentări.


Mijlocași. Pierderi mari, dar rămân opțiuni viabile

Absenți: Răzvan Marin, Ianis Hagi, Nicolae Stanciu, Dragoș Nedelcu, Valentin Costache, Alexandru Chipciu, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, Octavian Popescu, Ovidiu Perianu.

Certitudini: Alexandru Cicâldău, Andrei Ciobanu, Dennis Man, Marius Marin, Valentin Mihăilă,

Incerți: Tudor Băluță, Alexandru Mățan, Vlad Dragomir, Mihai Dobre – ieșiți din formă; Marco Dulca, Ronaldo Deaconu, George Cîmpanu, Răzvan Andronic, George Merloi – jucători fără experiență internațională.


Atacanți. Niciodată mai rău ca acum

Absenți:

Certitudini: George Pușcaș, Andrei Ivan

Incerți: Constantin Budescu, Robert Moldoveanu, Denis Alibec, Denis Drăguș, Adrian Petre, George Ganea și Louis Munteanu – ieșiți din formă sau fără meciuri în picioare.

 

Primul 11: Aioani – Boboc, Nedelcearu (Pașcanu), Chiricheș, Bancu – Mihăilă, Cicâldău, M.Marin, Ciobanu, Man – Pușcaș (Ivan)


Când începe fotbalul la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Turneul va debuta pe 21 iulie și se va încheia pe 7 august. Meciul de deschidere are loc între Spania și Egipt. Practic, fotbaliștii români mai au la dispoziție puțin peste două luni pentru a se pregăti temeinic. „Tricolorii” au fost repartizați în Grupa B la Tokyo, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras.

Pentru ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997 (Under-24). În mod obişnuit echipele participante sunt formate din jucători Under-23, dar cum Jocurile de la Tokyo au fost amânate cu un an a fost făcută o derogare pentru ca jucătorii care au obţinut calificarea pe teren să poată participa la competiţie.