Sepsi Sfântu Gheorghe a spart gheața și a cucerit primul trofeu din istoria clubului. Ardelenii s-au impus cu 2 la 1, în finala Cupei României, disputată pe Giulești. Dubla lui Marius Ștefănescu a fost suficientă pentru o victorie mai clară decât o arată scorul.
Marius Ștefănescu a impresionat în finala Cupei, contra celor de la Voluntari. Atacantul de 23 de ani a marcat o dublă spectaculoasă, cu care a asigurat victoria echipei sale. Acesta a impresionat, mai ales că a fost urmărit din tribune de către selecționerul Edward Iordănescu.
O seară magnifică pentru noi, suntem foarte fericiți. Am mai fost acum doi ani în finală, dar nu a fost să fie atunci. Nu am marcat până acum un asemenea gol, doar pe la juniori sau în Liga a 3-a. a fost seara perfectă pentru mine și echipa mea. Știu că a fost și Mister Iordănescu în tribune, dacă mă va chema, voi fi prezent. Cred că am slavat sezonul, am luat Cupa, am terminat și primii în play-out. Este un moment istoric pentru club, a declarat eroul celor de la Sepsi, Marius Ștefănescu
Ardelenii au recunoscut că s-au temut de al doilea eșec într-o finală de Cupă a României. De data aceasta, Sepsi nu a mai ratat șansa de a pune mâna pe trofeu. Echipa lui Cristiano Bergodi și-a făcut treaba și a reușit să se impună. Și acum urmează o nou experiență europeană pentru trupa din Sfântu Gheorghe
A fost foarte greu, eram emoționați. Este primul trofeu pentru mulți dintre noi, cu 2-3 zile înainte mulți jucători nici nu puteau mânca, ne uitam unii la alții. Dar cei cu experiență am fost calmi, i-am liniștit pe cei tineri, le-am zis să se bucure, să lase emoțiile. Noi nu speram să luăm Cupa, mereu dădeam peste adversari din Liga 1. După ce am eliminat Craiova ne-am zis că trebuie să o luăm.
Sperăm să facem o figură frumoasă și în Europa, jucăm și pe stadionul nou, va fi plin, o să fie altceva. Sperăm să continuăm tot așa, nici nu vreau să zic de play-off, a spus și căpitanul lui Sepsi, Mitrea
A fost o presiune, dar felicit băieții, au făcut istorie pentru un club așa tânăr. Nu a fost ușor, încă era în memorie finala de acum doi ani, chiar a fost presiune. A fost un parcurs foarte bun în Cupă, am prins Europa, a fost un final de sezon frumos, am câștigat și play-out-ul, a declarat Cristiano Bergodi