Irina Begu (32 de ani – 34 WTA) a reușit o performanță fabuloasă la turneul de la Adelaide, Australia, unde a învins-o fără drept de apel pe Veronika Kudermetova, numărul 9 mondial, scor 7-5, 6-4.
Irina Begu a avut o prestație fabuloasă, vineri dimineață, în Australia, la Adelaide, unde a reușit să o învingă pe Veronica Kudermetova, la capătul unui meci de două ore și 9 minute care i-a asigurat un bilet către semifinale!
Irina Begu a început ezitant meciul, iar Kudermetova a profitat. După ce și-a făcut serviciul, rusoaica a reușit un prim break, pe care l-a și confirmat ulterior. Astfel, Begu era condusă cu 0-3 în debutul primului set.
A urmat apoi o răbufnire de orgoliu a româîncei, care nu i-a mai permis adversarei să își facă niciodată serviciul! Break după break a obținut Irina Begu, care și-a făcut și serviciul de trei ori, reușind să câștige primul act cu scorul de 7-5.
Setul secund a început foarte echilibrat. Ambele jucătoare și-au făcut serviciul și au mers umăr la umăr până în game-ul cu numărul 7, care s-a dovedit a fi și cel mai spectaculos al meciului. Begu a ratat trei mingi de break, în timp ce Kudermetova a ratat și ea numeroase ocazii de a-și adjudeca game-ul. În cele din urmă, după câteva minute bune, Begu a fructificat a patra minge de break a game-ului.
Spectacolul a continuat. Kudermetova a reușit rebreak-ul, însă Begu s-a impus apoi din nou pe serviciul ei. Și, în cele din urmă, românca și-a făcut serviciul și a câștigat actul secund. Irina Begu s-a impus, scor 7-5, 6-4, după două ore și 9 minute de joc.
Cele mai tari puncte ale duelului Begu – Kudermetova:
În penultimul act de la Adelaide, Irina Begu va da peste Arina Sabalenka (24 de ani – 5 WTA). Sportiva din Belarus a trecut în sferturi de Marketa Vondrousova, scor 6-3, 7-5.
În ciuda faptului că Sabalenka este mare favorită în această confruntare, singurul duel direct dintre cele două s-a încheiat cu o victorie în dreptul Irinei Begu. Pe 25 martie 2022, în turul al doilea de la Miami, Begu s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-4.
Pentru accederea în semifinalele turneului de la Adelaide, Irina Begu și-a asigurat deja un cec de 43.323 dolari, dar și 185 de puncte WTA.
Rezultatele obținute de Begu în Australia: