Sorana Cîrstea a bifat o nouă perfomanță răsunătoare. Jucătoarea de tenis care a urcat de curând pe locul 22 mondial a reușit să o învingă la Dubai pe Sofia Kenin, fostă câștigătoare de turneului de Grand Slam Australian Open, în 2020.
Victoria Soranei de la Dubai, turul 1, a fost celebrată din tribune de către Ion Ion Țiriac. Nu mai puțin de 10 ași reușise românca în primul set al meciului, dintre care 4 în game-ul în care a făcut 6-3. În cel de-al doilea set, jucătoarea noastră a ajuns la 18 ași, un număr foarte mare, având în vedere faptul că în meciurile de feminin, jucătoarele reușesc în general între 0 și 3 astfel de reușite, rareori mai multe.
Astfel, Sorana Cîrstea a câștigat la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, cu 6-3, 7-6(2) împotriva americancei și s-a calificat în turul secund. Cea mai bună jucătoare de tenis a României, după suspendarea Simonei Halep, putea închide mai repede meciul, atunci când a servit la 6-3, 5-4, dar Kenin a realizat rebreak-ul. Apoi, s-a ajuns la tie- break, unde Cîrstea a fost superioară lui Kenin. Meciul s-a încheiat după o oră și 43 de minute de joc.
Sorana a reușit cel mai bun rezultat al ei la turneul de la Dubai în anul 2014, când a atins faza sferturilor de finală.
Faptul că Sorana Cîrstea a reușit nu mai puțin de 18 ași în meci reprezintă o imensă performanță. Adversara sa a izbutit unul singur. În circuitul feminin, recordul de ași este deținut de către Kristina Pliskova, care în 2016, la Australian Open, runda secundă, a reușit 31 de astfel de lovituri câștigătoare, împotriva Monicăi Puig.
Super-performanța Soranei a uimit internetul. Iată o parte dintre comentarii, pe marginea acestui subiect:
„Astăzi a servit extraordinar. 18 ași! Am pierdut numărul lor la un moment dat, când a câștigat două game-uri consecutive, fiecare cu câte 3-4 ași”;
„Niciodată n-am mai văzut un serviciu ca al ei! Atât de spectaculos! Dacă va reuși pe meci 6-8 ași, va intra în top 20 (…)”.
Once again Sori comes out looking to win and she took a commanding lead winning the 1st set. Kenin started to fight back more in the 2nd set, but Sori’s amazing serving kept her in the set and able to get the win. Sorana Cirstea defeated Sofia Kenin 6-3, 7-6. pic.twitter.com/lojBWGcRYE
— Romanian Tennis (@WTARomania) February 18, 2024
These stats show just how great Sorana Cirstea’s serve was today. 18 aces! Nice to see how much of a weapon her serve has become after struggling with it for so many years. pic.twitter.com/n7T7tf6n9B
— Romanian Tennis (@WTARomania) February 18, 2024