Falimentul lui Dinamo, un scenariu utopic! Șefii clubului din „Ștefan cel Mare” au făcut precizări importante

Olteanu Ștefan / 27.06.2022, 18:13
Falimentul lui Dinamo, un scenariu utopic! Șefii clubului din „Ștefan cel Mare” au făcut precizări importante

Falimentul lui Dinamo este un scenariu care nici măcar nu e luat în calcul, susțin șefii clubului din „Ștefan cel Mare”, care au rupt tăcerea la o lună de zile distanță de la retrogradarea echipei în Liga a 2-a. Prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, oficialii lui Dinamo au venit cu o serie de precizări importante.

„Suntem preocupați de reorganizare la toate nivelurile!”. Falimentul lui Dinamo, scenariu imposibil

Imediat după ce Dinamo a retrogradat în Liga a 2-a, contraperformanță unică în istoria echipei din „Ștefan cel Mare”, principalul scenariu care a îngrozit întreaga suflare alb-roșie a fost falimentul.

Aflat in insoflvență, clubul a pierdut aproape toți jucătorii importanți în această vară, iar datoriile financiare au fost și sunt o problemă majoră pentru cei din conducere. Totuși, în ciuda acestor aspecte negative, oficialii susțin că falimentul este un scenariu utopic. Nu s-a luat în niciun moment în calcul o astfel de posibilitate, iar singurul obiectiv pe care îl are Dinamo este să se reorganizeze într-un mod sănătos din toate punctele de vedere:

A trecut aproape o lună de zile de la retrogradarea în liga secundă, însă Dinamo rămâne, zi de zi, în atenția fotbalului nostru.

Se vorbește și se scrie despre Dinamo mai mult decât despre echipe de play-off. Există Dinamo în Liga 2 (1948), în Liga 3 (CS) și în Liga 4 (FC), mai puțin în prima divizie.

În loc de fotbal, în fața suporterilor noștri este promovat falimentul, probabil pentru a opri un proiect unic în România, Program DDB. Dinamo de astăzi respiră pentru că DDB trăiește pentru acest club. Nu mai vorbiți de faliment, Dinamo are bani să se înscrie în Liga 2!

Dinamo și DDB au un singur gând, revenirea în prima ligă, obiectivul așteptat de suflarea alb-roșie din țară și din străinătate. Nu vă mai jucați cu emoțiile suporterilor pentru că dragostea pentru Dinamo nu poate fi împărțită!

Până la performanță suntem preocupați de reorganizare la toate nivelurile, club, echipă, stadion. Facem toate eforturile, alături de DDB, să asigurăm un buget pentru acest nivel al fotbalului”.

„Spuneți în toată țara că Dinamo trăiește!”

În încheierea mesajului, șefii din „Ștefan cel Mare” au transmis:

Continuați să vorbiți despre apă la Săftica, despre bucătăria cantonamentului și despre alte subiecte hilare, dar nu uitați să spuneți în toată țara că Dinamo trăiește! Aici e Dinamo”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a clubului.

Dinamo a anunțat și un prim transfer în această vară. „Am ales cu inima”

Formația din „Ștefan cel Mare” are nevoie de întăriri majore la nivelul lotului pentru a spera la o promovare încă din primul sezon. Și, tot în cursul zilei de luni, „câinii” au anunțat primul transfer făcut în această vară.

Este vorba despre Bogdan Gavrilă (30 de ani), mijlocaș ofensiv care a evoluat ultima oară la Sirens FC, în Malta. Gavrilă s-a alăturat deja lotului de la Dinamo și a efectuat prima sesiune de pregătire în cantonamentul de la Săftica.

Mă bucur că îmbrac din nou tricoul lui Dinamo. Am ales cu inima. Mă gândesc doar la promovare și sunt încrezător că vom reveni în Liga 1 la finalul sezonului!”, a transmis Bogdan Gavrilă, potrivit aceleiași surse.

Bogdan Gavrilă a mai îmbrăcat tricoul alb-roșu între anii 2014 și 2016. În 48 de meciuri, el s-a remarcat cu 4 goluri și 5 pase decisive în toate competițiile.

De-a lungul carierei, Gavrilă a mai jucat în România pentru Chindia Târgoviște, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Politehnica Iași și Gloria Buzău.

În străinătate, el a îmbrăcat tricoul unor echipe ca Ethnikos (Cipru), Valletta și Sirens (Malta).

Dispar două echipe din Liga a II a. FRF a dezvăluit numele componentelor eșalonului secund.