Dumitru Dragomir este convins că ar fi fost dezastru, la Steaua, fără Gigi Becali.
De-a lungul timpului, Gigi Becali, patronul Stelei și, ulterior, al FCSB-ului, a fost, în aceeași măsură, criticat și „aplaudat”, unii microbiști considerând că este „distrugătorul” Stelei, în timp ce alții sunt de părere că, fără implicarea sa, formația din Ghencea s-ar fi desființat.
Dumitru Dragomir face parte din tabăra celor care îl consideră, pe Gigi Becali, „salvatorul” Stelei. Acesta este convins că, fără implicarea latifundiarului din Pipera, Steaua nu ar mai fi existat astăzi.
„Dacă nu exista Becali, nu mai există nici Steaua 1, nici Steaua 2. Pe banii mei fac ce vreau. Dacă nu era Becali, la Steaua era mai rău decat la Dinamo. Dinamo are mai mulți suporteri decât toți. Până nu vine unul cu bani ca Becali și el să hotărască, nu poate face nimic”, a declarat Dumitru Dragomir, în cadrul emisiunii PlaySport LIVE.
Totodată, fostul șef LPF a vorbit despre noii acționari de la Dinamo, pe care îi îndeamnă să stingă „războiul” cu Vlad Iacob, actualul administrator special de la Dinamo, și să lucreze la dezvoltarea formației din „Ștefan cel Mare”.
„Eu am încredere în Nicolescu. E un tânăr cu carte și ar trebui să se împace cu Vlad Iacob. Și să ducă Dinamo unde a fost. Dar și cu sfaturile lui Cornel Dinu din punct de vedere sportiv, chiar dacă este la o vârstă înaintată. Eu, dacă eram la Ligă acum, îl luam pe Vlad Iacob lângă mine acum. Eu am vrut să-l iau pe Dănciulescu președinte în locul meu”, a mai spus Dumitru Dragomir.