Fără milă, Radu Banciu a dat de pământ cu Ilie Dumitrescu: „Ceva uluitor! Este fanfaronul absolut”

Pintilie Iosif 28.09.2022, 08:52
Fără milă, Radu Banciu a dat de pământ cu Ilie Dumitrescu: „Ceva uluitor! Este fanfaronul absolut”

Echipa națională trece printr-un moment ciudat. Am avut parte de cea mai slabă campanie din istoria noastră, terminând, în premieră, pe ultimul loc. Surprinzător, se pare că pe banca tehnică nu vor fi schimbări. Deși la începutul campaniei se punea problema unei modificări de selecționer chiar în cazul în care nu câștigăm grupa, Edi Iordănescu va rămâne.

În ultimul meci, tricolorii au învins la scor Bosnia Herțegovina,  4-1, după un meci ce a adus speranțe în fotbalul românesc. După retrogradare, au apărut mai multe discuții în spațiul public legate de un nou selecționer.

Radu Banciu nu îl vrea pe Ilie Dumitrescu la națională

Radu Banciu, moderator TV cunoscut pentru stilul său pamfletar, a avut, în ultima emisiune, o jignire la adresa lui Ilie Dumitrescu. Despre el a spus că este doar un comediant de nivelul Serie C, a treia divizie din Italia.

”Ce are își va da. Dumitrescu este fanfaronul absolut. Este un comediant de nivelul Seriei C. Uluitor. Dacă Ilie Dumitrescu ajunge la echipa națională, să mulțumim cerului că nu ne-am prăpădit. Ar fi un moment de jovialitate, de o jubilație extraordinară”, a spus omul de televiziune. (VIDEO AICI – minutul 42:10)

Deian Sorescu, dezamăgit de campania naționalei

După meciul din Giulești, cu Bosnia, Deian Sorescu s-a declarat dezamăgit de felul în care au evoluat lucrurile în actuala campanie, prima din istoria României în care terminăm pe ultimul loc.

“Da, s-ar putea spune că e o victorie tristă. E o victorie despre care să spunem că suntem bucuroși cu un ochi pentru că am câștigat în fața suporterilor, dar cu celălalt ochi suntem triști, dar așa e în fotbal, nu avem ce face, trebuie să ne ridicăm și să jucăm cum am jucat astăzi, zic eu.

(n.r. contează ultima impresie?) Contează pentru că am câștigat, dar e puțin târziu, să zic așa. Dar asta e, nu avem ce face, mergem înainte, asta ne este meseria și trebuie să ne ridicăm capul după fiecare partidă bună sau mai puțin bună.

E bine, greu să joci împotriva unor fotbaliști precum Dzeko. Sunt jucători buni, chiar dacă astăzi nu au jucat cu cea mai bună echipă a lor, ne-au creat probleme, dar noi suntem bucuroși pentru rezultat. Păcat că am terminat ultimii în grupă, dar nu avem ce face, mergem mai departe”, a declarat Deian Sorescu la finalul meciului.

George Pușcaș: „Trebuie să avem continuitate”

„Nu eram neapărat dator, eram dator muncii mele. Muncesc în fiecare zi și aștept să vină momentele de genul ăsta. Am văzut în meciurile trecute că puteam mai mult, iar azi ne-a mers mai bine și ne-au intrat ocaziile.

Acum nu mai putem face nimic, trebuie să dăm continuitate jocului și să facem fericită România și să jucăm cum am jucat azi.

Nu sunt în măsură să vorbesc despre cauzele care ne-au adus aici, dar trebuie să le rezolvăm cât mai repede. Putem doar să dăm continuitate la ceea ce am făcut azi, altceva nu avem de făcut”, a declarat atacantul la finalul partidei.

Gică Popescu: „Am retrogradat cu Muntenegru!”

„Nu ne putem bucura de victoria din seara aceasta, pentru că a fost în zadar. Retrogradarea noastră s-a produs în cele doua meciuri cu Muntenegru, când am primit cele cinci goluri. Nu știu care sunt planurile Federației cu Edi Iordănescu.

Din păcate, Edi Iordănescu nu a avut rezultate, echipa a retrogradat, deci am putea spune că a avut o perioadă de insuccese la echipa națională”, a spus fostul mare fundaș al naționalei la Prima TV.

România – Bosnia 4-1. ECHIPELE DE START:

România: I. Radu – Rațiu, A. Rus, Burcă, N. Bancu – R. Marin, Olaru – D. Man, Stanciu, Sorescu – Alibec

Rezerve: Moldovan, Târnovanu – Camora, Manea, Nedelcearu, T. Băluță, Cicâldău, G. Pușcaș, Boloca, Fl. Tănase, Fl. Coman, Cordea

Selecționer: Edward Iordănescu

Bosnia: Vasilj – Serbecici, Kovacevici, Milicevici, Civici – Sarici, Cimirot, Gojak – Dedic, Prevljak, Demirovici

Rezerve: Sehici, Pirici – Susici, Kolasinac, Sanicanin, Besici, Danilovici, Dzeko, Prcic, Duljevic, Kodro-Maksumic, Hotic

Selecționer: Ivaylo Petev

Urmăriți Playsport.ro și pe