Antrenorul lui U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a prefațat meciul cu FCSB, din play-off-ul Superligii. El a anunțat că are șapte absențe.
U Cluj – FCSB se joacă duminică, de la 20:30, în etapa a opta din play-off-ul Superligii, iar oaspeții pot fi campioni la acel meci. Ultimele vești din tabăra “șepcilor roșii” le dau nou speranțe, întrucât gazdele au șapte absențe.
Van der Werff, Radu Boboc, Alex Chipciu, Gabriel Simion, Ovidiu Bic, Ovidiu Popescu şi Adel Bettaieb nu vor fi în lot, a transmis Ioan Ovidiu Sabău.
”E adevărat că avem şi ceva probleme medicale, dar nu zic asta pentru a-mi găsi o scuză sau a-mi pregăti un joc mai modest, dar e important să cunoască şi ei situaţia.
În primul rând, sunt Jasper (n.r. van der Werff) şi Boboc, Alex Chipciu e suspendat, Simion, din păcate s-a accidentat săptămâna aceasta, la fel şi Bic. Pe Popescu (n.r. Ovidiu) nu putem încă să-l folosim, pentru că a avut trei luni în care nu s-a antrenat. La fel, Bettaieb nu este nici el. Se simte acest lucru, dar tu nu te gândeşti la asta, ci doar la importanţa acestui joc şi să găseşti soluţii.
Pe cei care intră trebuie să-i conştientizezi, să-i responsabilizezi, să-i faci să se simtă importanţi, să lupte pentru ei, pentru echipă. Contează şi ritmul pe care îl au, dar la un astfel de joc cred că ai capacitatea de a-ţi depăşi limitele sau de a juca la nivelul tău cel mai bun când ai aşa o atmosferă şi atâta lume la stadion.
În zonele laterale, trebuie să găsesc improvizaţii, vor fi şi discuţiile pe care o să le am cu anumiţi jucători, să vedem dacă-şi asumă şi dacă ei cred că poate să joace”, a spus antrenorul lui U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, înainte de meciul cu liderul FCSB.