Constănţenii au revenit spectaculos după ce adversarii păreau că deţin controlul meciului după o jumătate de oră de joc.
Gafa lui Târnovanu i-a băgat în meci pe „marinari” care au dat lovitura în minutul 86 atunci când Louis Munteanu a trimis practic titlul în vitrina alb-albaştrilor. Farul câştigă titlul pentru a doua oară în istorie, în timp ce FCSB va fi pentru a 7-a oară în ultimele opt sezoane, vicecampioană!
min 90+7 Final: Farul câştigă cu 3-2 şi fiesta se declanşează pe arena din Ovidiu
min 90+5 Ocazie FCSB: Centrare în careul gazdelor, unul dintre fotbaliştii vicecampioanei retrimite în faţa porţii, iar Compagnoreia cu capul pe spate, însă fără să îl poată bate pe Aioani
min 86 GOL Farul: Greşeală imensă a defensivei roş-albastre, Sârbu interceptează şi îi pasează ideal lui Louis Munteanu, care profită de indecizia lui Dawa şi trimite la colţul lung, 3-2
min 81 Ocazie FCSB: Olaru îi pasează lui Florinel Coman la limita offsideului, vârful celor de FCSB preia, fentează câţiva adversari în careu şi încearcă un şut însă mingea e chiar pe direcţia lui Aioani care respinge
min 72 Ocazie Farul: Fază creată de Enes Sali, mingea ajunge în careul oaspeţilor, Louis Munteanu îi aşază balonul lui Mateus Santos care din poziţie centrală trimite peste poartă
min 71 Ocazie FCSB: Florinel Coman execută o lovitură liberă peste zid, mingea părea că îl bate pe Aioani, dar Artean se poziţionază excepţional şi evită golul
min 58 GOL Farul: Băluţă marchează cu capul la centrarea lui Casap, după ce tot el deviase senzaţional puţin mai devreme spre poarta lui Târnovanu care a respins în ultima clipă, 2-2
min 51 Ocazie FCSB: Lansare lungă pentru Cordea care preia, reuşeşte să evite blocajul a doi adversari şi trage la colţul scurt, însă mingea este reţinută de Aioani
min 46: Tamm este înlocuit de Iulian Cristea, iar Cordea îi ia locul lui Octavian Popescu
pauză: FCSB conduce cu 2-1
min 45+1 Ocazie Farul: Kiki şutează în forţă după ce îşi fentează un adversar, dar mingea se duce pe direcţia lui Târnovanu care blochează
min 42 GOL FARUL: Centrarea lui Borza îl depăşeşte pe Târnovanu şi ajunge la Mateus Santos care pune capul şi trimite în plasă, 1-2
min 40 Ocazie FCSB: Florinel Coman scapă în dreapta, îi trimite lui Şut care scoate mingea pentru Compagno. Italianul reuşeşte pirueta şi şutează la colţul scurt, mingea lovind bara
Min 37 Ocazie FCSB: Octavian Popescu reuşeşte să intre în posesia mingii în careul advers după o bâlbâială a defensivei constănţene, iar mijlocaşul ofensiv îşi încearcă şansa cu un şut pe care Aioani reuşeşte să îl prindă
min 30: Tamm vede cartonaşul galben
min 29 Ocazie Farul: Louis Munteanu nu ajunge la mingea trimisă în faţa porţii de Mazilu, iar Târnovanu rezolvă în cele din urmă
min 22 Ocazie Farul: Louis Munteanu îi trimite pe culoar lui Mateus Santos, care puţin dezechilibrat de adversarul direct, trimite în plasa laterală
min 17 GOL FCSB: Degajare a lui Târnovanu, mingea este deviată cu capul pe spate de Compagno pentru Florinel Coman care îi trimite din nou italianului în faţa porţii, iar atacantul punctează cu un şut pe sub Aioani, 0-2
min 12 Ocazie FCSB: Corner bătut de gazde, mingea este respinsă până la Artean care trimite peste poartă din mijlocul careului
min 9 GOL FCSB: Şut preia mingea la 25 de m de poarta lui Aioani nu este atacat de niciun adversar şi şutează imparabil la colţul lung pentru 0-1
min 1: Dawa face un prim fault după doar jumătate de minut de la fluierul de start
Pavel Peniu a dat simbolic lovitura de start a partidei de pe litoral
Farul: Aioani – Kiki, Larie, Artean, Borza – T. Băluță, Nedelcu, Grameni – Ad. Mazilu, L. Munteanu, Mateus Barbosa
FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman
Farul și FCSB luptă duminică, 21 mai, în meciul din penultima etapă a playoff-ului, care poate pune punct luptei pentru titlu. Acesta va fi live pe playsport.ro, cu începere de la ora 21:00.
Înaintea fluierului de start, tensiunea capătă cote maxime. Victoria le-ar aduce elevilor lui Gică Hagi medaliile de campioni și mult râvnitul trofeu, iar alt rezultat ar face în așa fel încât suspansul să continue până la finalul stagiunii.
De cealaltă parte, FCSB ar urca pe prima poziție a clasamentului în cazul unei victorii, urmând ca totul să se decidă în ultima etapă, când va primi vizita Rapidului, iar Farul va merge la Cluj pentru partida cu CFR Cluj.
Kyros Vassaras a hotârât ca duelul de la Ovidiu să nu-i fie încredințat celui mai bine cotat arbitru român al momentului, Istvan Kovacs, ci lui Radu Petrescu. Brigada va fi completată de tușierii Mircea Grigoriu și Mihai Marica, Marian Barbu în calitate de al patrulea oficial, respectiv Ovidiu Hațegan în camera VAR.
Farul: Aioani – Kiki, Larie, Artean, Borza – Grameni, Nedelcu, Doukoure – Mazilu, Munteanu, Marins
Manager tehnic: Gică Hagi
FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Ov. Popescu, Șut, Olaru – Oct. Popescu, Compagno, Coman
Antrenor: Elias Charalambous
Chiar dacă Farul domină clasamentul în momentul de față, casele de pariuri nu îi consideră favoriți în acest moment. Prima șansă o au cei de la FCSB, cotați în medie cu 2,45 pentru victorie, în timp ce „marinarii” au primit cota 2,90. De asemenea, un rezultat de egalitate are cota medie 3,5 din partea bookmakerilor.
Ambii antrenori s-au declarat, însă, optimiști în privința șanselor de a obține toate cele trei puncte. „Nu este nimic diferit față de săptămânile trecute, dar cred că puteți să înțelegeți că acesta este modul de a menține echipa. Mereu ne gândim la următorul meci și dacă nu am fi urmat acest proces nu am fi fost astăzi aici. Pentru mâine, cel mai important este să fim concentrați încă din primul minut”, a declarat Elias Charalambous la conferința de presă, iar replica lui Gică Hagi nu s-a lăsat prea mult așteptată.
„Sunt în fața unui meci în care echipa mea trebuie să exceleze. Deocamdată suntem buni și foarte buni, trebuie să punem și ‘excelentul’. În momentul de față, Farul e cea mai bună echipă din campionat. Ce va fi de luni (n.r. 22 mai) încolo, vom vedea, dar până în momentul de față suntem cei mai buni, fără discuție. În fiecare compartiment – portari, mijlocași, atacanți – cred că îi avem pe cei mai buni din România, altfel nu eram pe primul loc”, a transmis „Regele”.