Farul – Petrolul, influențat de o fază controversată de arbitraj. Panduru, Cosmescu și Zotta, părere la unison: ”Te-ai plictisit în camera VAR şi ai zis să dai penalty?”

PLAYSPORT 01.09.2025, 23:34
Farul – Petrolul, influențat de o fază controversată de arbitraj. Panduru, Cosmescu și Zotta, părere la unison: ”Te-ai plictisit în camera VAR şi ai zis să dai penalty?”

Echipa Farul Constanţa a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a opta din Superligă.

Farul – Petrolul 2-1. ”Marinarii” au urcat pe loc de play-off în SuperLigă

Ploieştenii au început bine meciul de la Ovidiu, cu Tolea lovind bara, în minutul 8, însă cei care au deschis scorul au fost jucătorii gazdelor. Maftei a centrat în careu şi Răzvan Tănasă a înscris frumos, în minutul 29.

Oaspeţii au egalat în minutul 34, prin Chică-Roşă, care a marcat din pasa lui Grozav. Prima parte s-a încheiat cu şutul puternic, dar pe lângă poartă expediat de Tolea. Markovic a trimis în bara transversală în minutul 68, iar trei minute mai târziu acelaşi jucător a înscris, însă golul a fost anulat de VAR, după o aşteptare îndelungată, pentru o poziţie de ofsaid. Markovic a mai lovit o dată bara, dar în minutul 84 Dongmo l-a faultat pe SIma, în careu, iar după verificarea VAR s-a dictat penalti pentru gazde. Larie a transformat impecabil şi din minutul 87 Farul a condus cu 2-1.

Ploieştenii au trecut pe lângă egalare în minutul 90+2, iar Farul – Petrolul s-a încheiat cu victoria constănţenilor, scor 2-1. Farul reuşeşte prima victorie după trei etape şi este pe locul 6, cu 13 puncte. Petrolul rămâne cu 6 puncte, pe locul 12.

Faza controversată a fost discutată, în direct, la Prima Sport la emisiunea Superliga Show. Basarab Panduru, Constantin Zotta şi Bogdan Cosmescu au avut păreri la unison: nu a fost penalty!

Constantin Zotta: ”Sima pasează, nu este câlcat de fundaşul Petrolului deci în momentul ăsta nu se impunea cu siguranţă penalty, Popa a interpretat că dupa acest moment din inerţie jucătorul petrolist intră în Sima şi îi provoacă caderea. E acordat cu mare uşurinţă acest penalty deşi argumente regulamentare găseşti.

Basarab Panduru: E greu să vorbeşti despre meciul că orice faci te opreşti la faza de arbitraj care a schimbat totul. Ciobotariu poate să fie dat afară din cauza asta. În primul rând înţeleg de ce îl chemi, nu mi se pare o fază clară în care tu esti convins 100% că e penalty.

Bogdan Cosmescu: Saracu om a stat 2 minute (n.r. Viorel Flueran), a stat şi el să caute ce?! Unde a fost penalty?! Nu se poate aşa ceva… de ce să dai penalty-ul ăsta? Te-ai plictisit în camera VAR şi ai zis să dai ceva?

Basarab Panduru: Dacă ăsta e penalty cred că după săptâmăna asta cred că avem o problema. Avem o problemă şi cu explicatul şi deja nu mai are treaba cu fotbalul, justificări care nu există la fotbal”. 

  • Arbitri: Viorel Flueran – Mircea Orbuleţ, Adrian Popescu
  • Arbitri VAR: Cătălin Popa – Radu Ghinguleac

Echipele care au evoluat:

  • FARUL: Buzbuchi – Maftei (D. Sîrbu 40), Larie, Ţîru (V. Dican 46), C. Ganea – Vînă (G. Iancu 81), Ramalho, Radaslavescu (L. Pellegrini 62) – C. Sima, Işfan (Markovic 46), R. Tănasă. ANTRENOR: Ianis Zicu
  • PETROLUL: Bălbărău (Krell 46) – Ricardinho (Guilherme Soares 46), Papp, Prce, Sălceanu (D. Paraschiv 90) – Doukansy, Dongmo – Tolea (Ludewig 69), Jyry, Grozav – Chică-Roşă (Doumtsios 69). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622