Farul s-a salvat in extremis de la retrogradarea în Liga 2. „Marinarii” au învins Chindia Târgoviște la loviturile de departajare

PLAYSPORT 31.05.2026, 23:35
Farul s-a salvat in extremis de la retrogradarea în Liga 2. „Marinarii” au învins Chindia Târgoviște la loviturile de departajare

Farul Constanţa a învins duminică, pe teren propriu, scor 4-2 la lovituri de departajare, în faţa Chindiei Târgovişte, câştigând barajul pentru menţinerea în Superligă.

Farul a suferit la Ovidiu, chiar dacă Alibec a ratat prima ocazie a meciului, punând pe bara transversală un şut de pe loc, în minutul 4. După alte patru minute, oaspeţii au reuşit să deschidă scorul. Martac a trimis în faţa porţii constănţene, Daniel Florea a avut timp să preia şi să înscrie elegant, pe lângă Buzbuchi, la colţul lung.

Gazdele au început o cursă furibundă după egalare şi Alibec a trimis, cu efect, puţin pe lângă poartă, în minutul 19, pentru ca tot Alibec să ajungă faţă în faţă cu portarul Contra, în minutul 30, însă acesta a deviat în corner şutul lui Denis. Tot Alibec a fost în prim plan în minutul 50, lovitura sa de cap fiind scoasă de sub bară de Contra.

Şase minute mai târziu gazdele au reuşit să găsească drumul spre gol, prin Radaslavescu, şi tabela s-a schimbat, 1-1. Alibec a mai ratat odată, lovind la vinclu, în bară, în minutul 87 şi, deşi meciul a avut un singur sens, spre poarta dâmboviţeană, s-a intrat în cele două reprize de prelungiri. Portarul Contra a respins şutul periculos al lui Doicaru, în minutul 120, şi meciul a fost decis la lovituri de departajare.

Chindia a început însă prost seria, Pandele trimiţând mult peste poartă. Alibec a amendat greşeala dâmboviţeanului şi a adus Farul în avantaj. Mihai a egalat, dar Sîrbu a readus gazdele la conducere. Iulian Roşu a şutat şi el peste poartă, în timp ce Cojocaru a înscris. Celea i-a păstrat pe oaspeţi în meci, cu golul său, 3-2 pentru Farul, însă Narek Grigoryan a marcat şi a păstrat pe Farul în Superligă, constănţenii impunâţndu-se cu 4-2.

  • FARUL: Buzbuchi – D. Maftei, Larie, D. Sîrbu, Furtado – Vînă (Vojtus 120), Dican – Radaslavescu (N. Grigoryan 76), Işfan (Doicaru 106), R. Tănasă (I. Cojocaru 69) – Alibec. ANTRENOR: Flavius Stoican
  • CHINDIA: M. Contra – Martac, Moumbouni, Celea, M. Brumă (P. Munoz 79) – Doukoure, Honciu (Jurj  97) – Popadiuc (R. Mihai 66), D. Florea (Pandele 73), Pesic – Doumtsios (I. Roşu 79). ANTRENOR: Nicolae Croitoru

Cartonaşe galbene: R. Tănasă 56, Vînă 100, Dican 120+1,  / Honciu 80, Pesic 90+5, P. Munoz 95, Jurj 105+2

Arbitri: Rareş Vidican – Andrei Constantinescu, Nicuşor Marin

Arbitri VAR: Iulian Dima – Sorin Costreie

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622