Nimeni de la FCSB nu pare interesat că echipa a câștigat meciul cu UTA, după erori mari de arbitraj. Asta la o zi după ce CFR reușise o victorie contra celor de la Chindia, tot după un meci cu decizii de arbitraj contestate. Atunci, Mihai Stoica și cei de la FCSB au criticat dur deciziile luate de Radu Petrescu. Acum, însă, roata s-a întors.
Bucureștenii par bucuroși că au obținut încă 3 puncte, în fața unui adversar periculos. Nici nu a mai contat că au beneficiat de două lovituri de pedeapsă ușor acordate de arbitru.
Andrei Dumiter a fost protagonist la a doua lovitură de pedeapsă acordată bucureștenilor. El a centrat după ce mingea depășise deja linia de fund, dar arbitrul nu a semnalizat și a lăsat faza să curgă. Și vicecampionii au beneficiat de un nou penalty, care s-a dovedit decisiv.
Fotbalistul nu s-a sfiit să recunoască faptul că nu este interesat de condițiile în care a fost obținut succesul.
Nu știu ce să zic, dacă a fost aut. Nici nu îmi pasă. Problema mea e să joc, să ajut echipa. De aceea am fost introdus pe teren, să ajut la obținerea victoriei. Arbitrii mai greșesc, se întâmplă, nu e treaba noastră. Să vadă cei de la Comisie, să regleze ei lucrurile, a comentat atacantul.
Colegul său, mult mai experimentatul Claudiu Keșeru recunoscuse că la golul al doilea, mingea ieșise din suprafața de joc.
Cei de la CFR au fost criticați dur, după victoria cu Chindia, mai ales de managerul Mihai Stoica. Acum a venit rândul feroviarilor să arate cu degetul către rivali. A fost rândul oficialilor campioanei să pună presiune pe arbitraj și să scoată în evidență greșelile care au ajutat rivala.
Am văzut cine a ieșit să spună, după meciul nostru de ieri… Știți bine cine și uitați ce a fost azi. Nu vreau să-i spun numele, e de la FCSB și a început să vorbească nonstop acum, pune presiune pe arbitraj, a început să vorbească de noi…
Problema e că nu e primul meci la care se întâmplă asta, la această echipă. Sunt 5-6 meciuri în care au fost avantajați flagrant de arbitri, cu decizii foarte clare în favoarea lor, care au decis meciul. Din ce scrie în presă și ce se întâmplă reiese că FCSB e o echipă ajutată de arbitri”, a spus Bogdan Mara.