FCSB are un aliat important în lupta cu CFR Cluj. Cum își motivează decizia Valeriu Iftime

Gabriel-Alexandru Ioniță / 21.01.2022, 15:11
FCSB are un aliat important în lupta cu CFR Cluj. Cum își motivează decizia Valeriu Iftime

Valeriu Iftime a fost acuzat de mai multe ori în ultimii ani de faptul că echipa sa ar face jocurile celor de la FCSB. Acum, finanțatorul lui FC Botoșani a alimentat și mai mult aceste speculații, dezvăluind că își dorește ca echipa lui Gigi Becali să câștige derby-ul cu CFR Cluj de duminică.

De ce își dorește Valeriu Iftime ca FCSB să câștige meciul cu CFR Cluj

El și-a argumentat alegerea și a explicat că pentru binele fotbalului ar fi de preferat ca lupta pentru titlu să fie mai echilibrată și să se ducă până în ultimele etape ale campionatului. Iftime a mai spus că o astfel de desfășurare a evenimentelor nu poate decât să aducă beneficii întregii competiții.

Să dea Dumnezeu ca FCSB să-i bată acum și să se apropie! Nu pentru bucuria de a câștiga FCSB-ul, ci pentru bucuria celor care iubesc fotbalul. Un campionat cu luptă la titlu și la retrogradare până în ultima etapă este extraordinar de interesant. Noi, din fotbal, chiar câștigăm din asta interes, atenție. Lumea vine să se uite”, a spus Valeriu Iftime potrivit gsp.ro.

Cu toate acestea, Iftime a ținut să nege o dată în plus faptul că FC Botoșani ar fi „echipa satelit” a celor de la FCSB, așa cum sunt acuzați moldovenii.

Garantez cu mâna pe inimă, cu orice jurământ, că jucăm foarte, foarte serios cu FCSB. De obicei, cred că suntem mai îndârjiți cu FCSB, Craiova și Clujul decât cu celelalte echipe”, a mai spus finanțatorul lui FC Botoșani conform sursei citate.

Continuă tensiunile la echipa roș-albastră înaintea reluării campionatului

Deși are parte de susținerea adversarelor din Liga 1, FCSB se confruntă cu probleme interne înaintea meciului ce poate relansa lupta la titlu în Liga 1. Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, continuă războiul cu conducerea clubului și a făcut noi declarații ascuțite la adresa lui Mihai Stoica, nemulțumit de faptul că managerul general al echipei roș-albastre l-a criticat recent pe fostul antrenor, Edi Iordănescu.

Am rămas blocați de ceea ce a zis Meme. Chiar nu mai înțelegem nimic, suntem șocați. Se pare că a uitat când ne tot spunea cât de bun este Edi. Că nu a văzut antrenor care să facă pregătirile așa de bine. Păi când spunea adevărul? Atunci sau acum?

Nu spunea că Edi este bun, că este tot ce ne trebuie? De ce nu a zis nimic atunci, dacă echipa nu ajungea la poartă și nu jucam nimic cu Edi? Vorbește acum, când omul nu mai este la noi? Oricum noi îl susținem pe Edi. Mai ales acum că este aproape să meargă la echipa națională”, a spus Mustață potrivit prosport.ro.

Arbitru controversat la derby-ul FCSB – CFR Cluj! Se lasă iar cu scandal la final?