FCSB, eliminată dramatic din UEFA Youth League. Campioana Ligii de Tineret a cedat la penalty-uri în returul cu Akademia Puskas

PLAYSPORT 10.12.2025, 23:05
FCSB, eliminată dramatic din UEFA Youth League. Campioana Ligii de Tineret a cedat la penalty-uri în returul cu Akademia Puskas

Echipa de tineret a FCSB a pierdut miercuri seara, în deplasare, la lovituri de departajare, scor 2-4, meciul din play-off-ul UEFA Youth League cu echipa maghiară Akademia Puskas.

FCSB pierduse meciul tur cu 1-2, dar la Felcsut, pe Pancho Arena, David Popa a deschis scorul pentru bucureşteni în primul minut de joc. Gazdele au egalat repede, în minutul 4, prin Asvanyi, dar Andrei Panait a readus în avantaj echipa oaspete, în minutul 11. După şase minute Zahoran a egalat din nou pentru maghiari şi scorul era 2-2.

David Popa a înscris al treilea gol al FCSB, în minutul 28, iar trei minute mai târziu gazdele au rămas în zece, odată cu eliminarea lui Umathum, cu cartonaş roşu direct. În superioritate, bucureştenii au dominat jocul, au lovit de trei ori bara şi au trimis 15 şuturi pe spaţiul porţii gazdelor, dar scorul nu s-a mai modificat. Calificarea în 16-imi s-a decis la lovituri de departajare.

Deşi au ratat primii, prin Pal, maghiarii au înscris următoarele patru lovituri (Magyarics, Zsombor Varga, Oliver Toth şi Asvanyi) în timp ce pentru FCSB au înscris Alexandru Stoian şi Manolache, ratările fiind consemnate în dreptul jucătorilor Luca Ilie şi Necşulescu.

Akademia Puskas s-a calificat în 16-imi, cu scorul de 4-2, după loviturile de la 11 metri.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622