FCSB a făcut primul pas greșit în Superliga, după un start fulminant cu patru victorii, din patru posibile.
A fost nevoie, însă, de eșecul de la Arad, cu UTA, 1-2, pentru ca tot ce au construit până acum roș-albaștrii să se dărâme precum un castel de nisip.
Evoluția slabă a vicecampioanei, care a terminat meciul cu doi oameni eliminați, Alexandru Pantea și Florinel Coman, a scos în evidență atmosfera care nu pare deloc în regulă din vestiarul roș-albaștrilor.
Helmut Duckadam, fost președinte de imagine al celor de la FCSB, cel care știe foarte bine cum merg lucrurile acolo, a spus, prezent în studioul emisiunii PlaySport Live, că pentru situația în care a ajuns echipa în acest moment nu este vinovat doar Gigi Becali.
Eroul de la Sevilla lasă de înțeles că și Mihai Stoica, dar și ceilalți angajați din club, poartă răspunderea pentru faptul că această echipă merge din eșec în eșec și pentru că nu a mai câștigat un campionat de la finalul sezonului 2015-2015.
Mai mult, Duckadam spune că FCSB nu a mișcat deloc bine atunci când i-a transferat pe Băluță, Djokovic și pe Chiricheș.
”Nu doar domnul Becali e de vină. Are o mare parte de vină acesta, dar toată conducerea e de vină. Hai să vedem ce jucători au transferat. Băluţă, accidentat, Chiricheş, accidentat, iar Djokovic nu mai e acelaşi de acum câţiva ani. E pe minus cu transferurile FCSB”, a spus Duckadam.
Analistul TV mai spune că FCSB a continuat cu erorile și acum câteva zile când s-a debarasat foarte ușor de niște fotbaliști de calitate.
Dar, cel mai mult Duckadam scoate în evidență haosul din echipă, rezultat al faptului că echipa nu are un antrenor cu autoritate pe bancă.
”I-au dat drumul lui Edjouma, dar asta este politica şi e problema lor. Au început bine ca rezultate, nu ca joc. Eu zic că vor avea mari probleme la FCSB.
FCSB nu va lua campionatul până nu va avea un antrenor serios, un antrenor cu nume, care ştie să se impună. Acolo, cam este haos în vestiar, degeaba afişează altceva. Autoritatea nu mai există”, a continuat, pe un ton grav, fostul mare portar.
Chestionat dacă Becali va muta cu Șumudică în viitorul apropiat, Duckadam a spus că nu crede într-o astfel de variantă.
”Din punctul meu de vedere, Şumudică şi-a închis toate uşile în România, Ultima variantă a fost Craiova, care s-a terminat cum s-a terminat.
La Craiova, au fost sume foarte decente pentru România pentru Şumudică.
Mie mi se pare un contract super ok pentru România, chiar mare. Plus că lui Şumudică i s-au respectat toate condiţiile legate de staff. A fost un contract decent”, a concluzionat Duckadam, la PlaySport Live.