FCSB mută pentru următorul sezon al Ligii 1. Mihai Stoica a confirmat venirile celor doi jucători. Cine ajunge sub comanda lui Toni Petrea

Bordei Radu 04.02.2022, 13:34
FCSB mută pentru următorul sezon al Ligii 1. Mihai Stoica a confirmat venirile celor doi jucători. Cine ajunge sub comanda lui Toni Petrea

FCSB nu se oprește din transferat. Oficialii vicecampioanei pregătesc inclusiv sezonul viitor. Astfel, Malcom Edjouma vine să întărească compartimentul median. Însă vicecampionii se laudă că vor dispune de multe soluții de valoare pe aceste posturi.

Chiar dacă, în această iarnă, este greu de crezut că Gigi Becali va mai investi în jucători, echipa lui Toni Petrea are un lot puternic. Și, din toamnă, antrenorul vicecampionilor va dispune și de mai multe soluții. Mihai Stoica consideră că va fi o luptă acerbă pentru a prinde un loc de titular.

Luptă mare la mijlocul terenului, la FCSB. Care sunt jucătorii care se vor bate cu Edjouma. Ce crede Mihai Stoica

Chiar dacă a plătit peste 300.000 de euro pentru aducerea mijlocașului, de la Botoșani, locul lui Edjouma în echipă nu este asigurat. Francezul va trebui să aibă cel puțin evoluții la fel de bune ca în Moldova, altfel va lua loc pe bancă. Mihai Stoica avertizează că și acum, FCSB dispune de soluții foarte bune la mijloc. Mai mult, din vară, ar putea reveni cel puțin alți doi fotbaliști care să se bată pentu a fi titulari.

Șut era favortul lui Gigi, mereu a zis asta. Deci are șanse mari în continuare. Avem variante, iar în vară vor reveni Nedelcu și Simion, a comentat oficialul FCSB, la Telekom Sport

Dragoș Nedelcu va juca la Farul în această primăvară. Este greu de crezut, însă, că Hagi îl va putea transfera definitiv pe mijlocașul pe care îl vânduse FCSB-ului cu aproape 2 milioane de euro. Gabriel Simion este împrumutat la Aris Limassol, în Cipru.

Avertisment pentru Edjouma. Cine crede că mijlocașul va avea viață grea, la FCSB

Gabi Balint este cunoscut ca un contestatar al lui Becali. De altfel, fostul mare atacant este un susținător al Stelei, echipa din Liga secundă. Balint susține că Edjouma poate călca pe urmele altor fotbaliști care au ieșit repede din grațiile patronului de la FCSB.

Trebuie să fie atent, dacă a făcut o repriză proastă, este scos imediat. Dacă nici la al doilea meci nu are o evoluție foarte bună, cred că se va întoarce înapoi. Nu cred că are nevoie de geamantan, poate veni doar cu borseta. Acum să îl vedem, dacă FCSB a făcut un transfer bun, la Botoșani a avut cifre bune.

Mă pune pe gânduri suma asta atât de mine pe care a acceptat-o Valeriu Iftime și l-a dat cu două mâini. E o sumă foarte mică. Dacă era așa bun și avea nevoie de el, nu-l dădea așa ușor, a comentat Balint, la Digisport.