FCSB, ofertă clară pentru un fotbalist din Liga 1. Patronul clubului recunoaște: “Mi-a oferit un preț foarte bun”

Gabriel Peneș / 24.05.2021, 18:49
FCSB, ofertă clară pentru un fotbalist din Liga 1. Patronul clubului recunoaște: “Mi-a oferit un preț foarte bun”

FCSB, ofertă clară pentru un fotbalist din Liga 1. Patronul clubului recunoaște: “Mi-a oferit un preț foarte bun”. Face ce face Gigi Becali și tot „trage” spre zona din care, în ultimii ani, a luat mulți jucători. 7 în ultimii 4 ani. Pe care a dat 1,5 milioane de euro, fără a reuși „pohta ce-o pohtește”, cucerirea titlului. Dar, el insistă…

FCSB, ofertă clară pentru un fotbalist din Liga 1

Drumul cunoscut e cel mai scurt. FCSB, ofertă clară pentru un fotbalist din Liga 1. Se pare că pentru Gigi Becali drumul spre Botoșani a devenit cel preferat când e vorba de transferuri. Patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, s-a umplut de bani din afacerile cu Becali. Din august 2017, „milionarul de la Palat” a cumpărat de la Iftime 7 jucători pe care a plătit foarte mulți bani. În urma afacerilor încheiate cu patronul roș-albaștrilor, Valeriu Iftimie a obținut mai bine 1,5 milioane de euro.

Cel mai recent transfer pe care l-a făcut FCSB de la FC Botoșani este Denis Haruț. Până la el au mai fost Golofca și Soiledis, apoi, Olimpiu Moruțan și Mihai Roman. Au urmat Răzvan Oaidă și George Miron, iar ultimul de până acum a fost Denis Haruț. Nu-i vorbă, au mai fost și alții în vizor, precum Marko Dugandzic, Andrei Chindriș, dar și Andrei Burcă. Dar n-a fost să fie, în privința lor, căci nu toată lumea visează să joace la „Faci Ce Spune Becali”. Nu-i vorbă, nici Mihai Roman și Golofca n-au rezistat prea mult, iar Soleidis e deja cu geamantanul la ușă.

FCSB, ofertă clară pentru un fotbalist din Liga 1. Patronul clubului recunoaște: “Mi-a oferit un preț foarte bun”
FCSB, ofertă clară pentru un fotbalist din Liga 1. Valeriu Iftime, patronul Botoșaniului recunoaște: “Mi-a oferit un preț foarte bun”

Patronul clubului recunoaște: “Mi-a oferit un preț foarte bun”

De data aceasta, Gigi Becali și-a dorit un fundaș, mai ales că aproape „bate vântul” pe acest post în echipa antrenată, să zicem, de Dinu Todoran. Și nici Alexandru Crețu sau Florin Ștefan nu s-au grăbit să cedeze în fața „cântecelor de sirenă” inițiale ale lui Becali. Că știu cam în ce se poate transforma totul, după aceea. Așa că „omul care decide singur” a privit, iar, spre Botoșani. Unde l-a văzut pe Ulrich Meleke. Fundașul din Coasta de Fildeș, de 22 de ani, ar putea fi o soluție pentru defensiva „franjurată” a roș-albaștrilor. Deși ar cam „strica” monocolorul atât de drag lui Becali în lot. Spre ușurarea tuturor, probabil, Valeriu Iftime a zis „pas” de această dată.

Îl consideră încă util formației antrenate de Marius Croitoru. Dar Iftime recunoaște că oferta lui Becali a fost una generoasă. Ulrich Meleke a ajuns la FC Botoșani pe 8 februarie 2021 de la clubul finlandez Kokkolan Palloveikot. Acesta a jucat  în sezonul 2020 – 2021 în 11 meciuri pentru echipa moldoveană și mai are contract până pe 30 iunie 2024.

M-a căutat Gigi Becali și mi l-a cerut pe Meleke. Mi-a dat și un preț bun pe el, dar i-am explicat că nu îl dau acum. Este un fotbalist foarte bun, dar vreau să îl mai tin la mine o perioadă”, a declarat Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, pentru ProSport.