FCSB s-a calificat cu dublă victorie în turul 3 al UEFA Youth League

PLAYSPORT 05.11.2025, 18:05
FCSB s-a calificat cu dublă victorie în turul 3 al UEFA Youth League

Campioana Ligii de Tineret 2024/2025, FCSB a trecut de turul 2 în competiţia de club dedicată celor mai buni juniori de pe continent, după 3-2 în retur, acelaşi scor ca şi în tur, cu Lokomotiva Zagreb (Croaţia).

Campioană a Ligii de Tineret care s-a încheiat în această vară, FCSB reprezintă România în UEFA Youth League şi a intrat în cursă pe traseul campioanelor naţionale. Pe celălalt traseu, Champions League, evoluează formaţiile U19 ale cluburilor din grupa Ligii Campionilor, la nivel de seniori. Ulterior, cele două trasee se unesc în fazele superioare UEFA Youth League.

FCSB a intrat în competiţie din turul 2 pe traseul campioanelor naţionale, tragerea la sorţi oferindu-i ca adversar Lokomotiva Zagreb (Croaţia) în deplasare. După ce în tur roş-albaştrii s-au impus cu 3-2, acelaşi scor s-a înregistrat şi la retur!

FCSB elimină reprezentanta Croaţiei din UEFA Youth League

Roş-albaştrii pregătiţi de Marius Lucian Ştefan au început fantastic partida retur şi au condus autoritar încă de la pauză, 2-0 prin golurile marcate de Necşulescu în minutul 23 şi David Popa în minutul 39.

La reluare, oaspeţii croaţi au redus din diferenţă foarte repede, încă din minutul 47, dar reuşita lui Mihai Toma din minutul 59 a reaşezat calificarea reprezentantei României pe coordonate liniştitoare.

În ciuda dominării relative din final şi a încercărilor de a reveni convingător pe tabelă, Lokomotiva Zagreb a mai reuşit un singur gol, şi acela abia în minutul 90. Rezultat final FCSB – Lokomotiva Zagreb 3-2, acelaşi scor din tur, iar reprezentanta României merge mai departe!

În turul 3 al competiţiei, cu manşa tur urmând să se dispute pe 26 noiembrie, iar returul, pe 5 decembrie, FCSB va întâlni câştigătoarea dintre Akademia Puskas (Ungaria) şi Brann Bergen (Norvegia). În tur, pe terenul lui Brann, a fost 1-1.

Echipa de start şi jucătorii intraţi pe parcurs la FCSB

  • FCSB: M. Popa – Pompaş, A. Dăncuş, L. Ciobanu, D. Ciocîrlan – M. Toma, M. Manolache, R. Necşulescu – D. Popa, Stoian, D. Colibăşanu
  • Au mai jucat: V. Tătaru, L. Ilie, A. Panait, M. Pădure, A. Roşu
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622