Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, în deplasare, scor 4-1, formaţia gălăţeană Oţelul, în etapa a 26-a din Superligă.
Bucureştenii au început în ofensivă la Galaţi, şi după ocaziile lui Bîrligea, din minutul 2, şi Pantea, minutul 20, a căzut şi primul gol, dar marcat de Oţelul. Zhelev a înscris pentru gazde, în minutul 25, deschizând scorul şi dând speranţe tribunei. Însă oaspeţii au egalat în minutul 31, când Tănase i-a pasat excelent lui Bîrligea, iar acesta a marcat.
Tănase a fost din nou servant pentru Bîrligea, în minutul 43, şi FCSB a intrat cu avantaj de un gol la pauză. Gazdele au rămas în zece din minutul 54, după eliminarea lui Zivulic pentru un fault la Bîrligea, iar elevii lui Charalmbous nu au ratat momentul.
Florin Tănase a pasat din nou decisiv, de data aceasta pentru Olaru, în minutul 66, pentru ca decarul roş-albaştrilor să reuşească să înscrie în minutul 79 ultimul gol al partidei.
Oţelul – FCSB s-a încheiat 1-4 şi bucureştenii sunt pe locul 8, cu 40 de puncte, la doar două puncte de ultimul loc de play-off. Oţelul e a zecea, cu 37 de puncte.
Reacția lui Elias Charalambous: