FCU Craiova lui Adrian Mutu transferă pe bandă rulantă. Echipa din Bănie a revenit în Liga 1 după o pauză de 10 ani. Iar oficialii clubului alb-albastru sunt puși pe fapte mari. Ei vor să se asigure că echipa va face o figură frumoasă încă de la primul sezon din Liga 1, poate chiar să forțeze o calificare în playoff.
Iar oltenii au început deja să lucreze în acest sens. Ei au ales să îl schimbe pe Eugen Trică, antrenorul care a reușit un sezon de senzație în Liga 2 și a terminat pe primul loc în condițiile în care Craiova abia promovase din Liga 3. Oficialii clubului au dorit să dea o lovitură de imagine și au reușit, odată cu aducerea lui Adrian Mutu. De asemenea, craiovenii au reziliat contractele mai multor jucători care au pus umărul la performanța din stagiunea precedentă.
Astfel, FCU Craiova are nevoie de multe întăriri pentru sezonul viitor. Și ar fi indicat să rezolve mare parte din transferuri înainte de începerea pregătirii. Oficialii clubului s-au mișcat destul de repede și au realizat deja un transfer, imediat după ce au promovat matematic. Juan Bauza de la Csikszereda a semnat deja cu oltenii, iar acum clubul din Bănie vrea să dea două lovituri majore.
Potrivit Telekom Sport, FCU Craiova negociază cu doi fundași centrali de la Austria Viena. Este vorba despre Christoph Schosswendter şi Michael Madl. Celor doi le expiră contractele la finalul acestei luni și nu doresc să mai continue la echipa din capitala Austriei. Astfel, oltenii vor să profite de situație și să își asigure serviciile celor doi fotbaliști.

Christoph Schosswendter este un fotbalist cu mare experiență în campionatul Austriei. În vârstă de 32 de ani, el a jucat de-a lungul carierei la Rapid Viena, Lustenau, Altach, Admira Wacker, dar și pentru Union Berlin în Germania. În octombrie 2020 a ajuns la Austria Viena din postura de jucător liber de contract. Schosswendter a jucat 19 meciuri sezonul trecut în campionat și a reușit să marcheze un gol. A bifat o selecție la naționala U20 a Austriei.
Michael Madl este de asemenea un jucător extrem de experimentat. În vârstă de 33 de ani, el a jucat 11 meciuri în sezonul trecut în campionat pentru Austria Viena, reușind să ofere o pasă de gol. El este un produs al academiei lui Kobenz, de unde a ajuns la Austria Viena în 2002. A jucat pentru toate grupele de juniori ale clubului din capitala Austriei, iar în 2007 a fost promovat la echipa mare.
După doar jumătate de an a fost cedat sub formă de împrumut la FC Wacker. În iulie 2010 a fost cedat definitiv la Wiener Neustadt. A mai jucat în campionatul intern pentru Sturm Graz, dar a avut și o experiență externă la Fulham. Clubul din capitala Angliei a plătit în schimbul său 1.5 milioane de euro în iulie 2016. În ianuarie 2018 s-a întors la Austria Viena în schimbul sumei de 750.000 de euro.