De curând, Ilie Năstase a făcut o serie de dezvăluiri inedite din perioada regimului comunist. Fostul mare tenismen român a adus în discuție o întâmplare pe care a trăit-o în urmă cu aproximativ cinci decenii.
Printre altele, Nasty a vorbit despre un dialog pe care l-a purtat cu Elena Ceaușescu. După ce fostul mare sportiv al României a fost acuzat că a vândut un meci cu Statele Unite, soția lui Nicolae Ceaușescu a avut o replică inedită.
De curând, Ilie Năstase a fost invitat la podcastul lui Mihai Morar, acolo unde a făcut dezvăluiri neașteptate din perioada regimului comunist. Fostul mare tenismen a povestit o întâmplare prin care a trecut în anii ’70. La vremea respectivă, Nasty a fost acuzat că a vândut meciul cu Statele Unite.
Tot în cadrul podcastului ”Fain & Simplu”, Ilie Năstase a fost întrebat dacă s-a certat vreodată cu Ion Țiriac. În acest sens, fostul mare sportiv român a oferit un răspuns negativ, însă a precizat că i s-a adus un reproș la un moment dat.
După finala US Open din 1972, Năstase a mai luat parte la două partide (la Seattle și Los Angeles). A câștigat ambele meciuri și s-a întors în țară. La București urma să joace o altă partidă cu SUA, însă a pierdut-o.
”Nu, nu ne-am certat (n.red. – cu Țiriac), dar mi-a reproșat foarte mult, atunci când am pierdut cu SUA la București. În 1972, eu am jucat finala cu Arthur Ashe, la US Open. (…) I-am spus că eu m-am înscris la turneul de la Seattle și la Los Angeles și nu pot să plec, pentru că mă amendează.
Și, într-adevăr, am jucat pe ciment amândouă turneele, le-am câștigat pe amândouă. Când am ajuns la București, mai erau 3 – 4 zile pentru meci și n-am avut timp să mă antrenez pe zgură foarte mult. Avem și o problemă la un deget și am pierdut meciul. Țiriac mi-a zis: ‘trebuia să fii aici, când ți-am spus eu’. Dar nu ne-am certat”, a spus Ilie Năstase.
În continuare, Ilie Năstase a adus în discuție momentul în care a întâlnit-o pe Elena Ceaușescu. După cum vă spuneam, la acea vreme, el a fost acuzat că a vândut meciul cu Statele Unite. ”Structurile de stat și de partid din România l-au chemat pe Ion Țiriac și au încercat să-l convingă că Ilie Năstase a vândut meciul cu SUA”, a spus Mihai Morar.
Prin urmare, Năstase a explicat ce a putut să pățească în acel moment. După partida cu SUA, dictatorul comunist i-a primit pe el și pe Ion Țiriac, însă nu era supărat. Apoi, pe coridoare, fostul tenismen a întâlnit-o pe soția lui Nicolae Ceaușescu. Iată ce i-a spus fosta Primă Doamnă a României.
”Ne-a primit Ceaușescu după meci. El nu era supărat, nu era nimeni supărat. Știu că m-am întâlnit cu doamna Elena, pe coridor, și a văzut că eram supărat. Și m-a luat deoparte și mi-a zis: ‘Flăcăule, du-te liniștit unde trebuie să te duci, că noi știm că tu nu ai vândut meciul’. Au fost zvonuri că m-au văzut prin discoteci, prin baruri, când noi aveam poliția în față. La ușă, la hotel unde stăteam, aveam un polițist care ne păzea. (…) S-a dat zvonul ăsta, că am vândut meciul”, a povestit Năstase.