Mihai Stoica a găsit „un jucător bun, pe un post pe care suferim” pentru naționala României.
Întrebat despre posibilitatea ca Flavius Daniliuc să ajungă să reprezinte România, după ce a ales inițial Austria, Mihai Stoica a dat votul său de încredere în fundașul central.
FRF l-a dorit pe Daniliuc, care, însă, a preferat naționala Austriei, unde are trei selecții și, momentan, poate schimba naționalitatea și să reprezinte România în viitor.
Stoica este de părere că ar fi „o veste bună” pentru naționala României și pentru fotbalul românesc.
„E un jucător bun. Îl ştiu foarte bine pe Daniliuc de foarte mult timp. E un jucător bun, pe un post pe care suferim. Cred că ar fi o veste bună pentru echipa naţională şi pentru fotbalul românesc”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Internaţionalul austriac cu origini româneşti a bifat trei selecţii pentru naţionala Austriei până în acest punct al carierei sale și este eligibil și pentru România în acest moment.