Florin Talpan, juristul celor de la CSA Steaua, a dat în judecată clubul Armatei și Ministerul Apărării.
Juristul este nemulțumit de faptul că salariul i-a fost micșorat, iar sporul de 50% pentru lucrări de excepție i-a fost tăiat.
„Am dat în judecată clubul și ministerul pentru că le-am câștigat atâtea procese dificile și ei mi-au reținut salariul. Nu îmi oferă sporul de 50% pentru lucrări de excepție.
La Curtea de Apel Suceava clubul a primit câștigă de cauză, însă am făcut apel și se va întoarce cu siguranță decizia pe 5 iunie la Tribunalul Botoșani. Voi câștiga 100% și îmi voi primi banii.
În acest moment, șansele sunt minime ca echipa să primească drept de promovare. Nu sunt comandant acolo, dacă aș fi aș avea alte soluții, nu am ce să fac. Orice asociere la ora actuală este exclusă pentru că se poate ajunge la ce s-a întâmplat în 1998.
După ce Steaua a ajuns în Liga 2 am făcut tot felul demersuri pentru a modifica Legea Sportului și pentru a putea promova. Mai am și alte soluții, dar nu vreau să le spun public pentru că sunt oameni în minister care îmi fură ideile”, a declarat Florin Talpan, pentru Fanatik.