Florinel Coman, discurs virulent la adresa arbitrului, după pentru UTA.
UTA Arad a învins-o pe FCSB, 2-1, în etapa a 7-a din Superliga. Pentru UTA, au marcat Fabry și Cooper, în timp ce unica reușită a FCSB-ului a fost semnată de Coman.
În minutul 18, Fabry a restabilit egalitatea, la 1-1, cu un gol marcat din penalty. Penalty-ul a fost acordat de „centralul” George Găman în urma unui henț făcut de Alexandru Pantea în propriul careu.
Florinel Coman a vorbit în termeni duri despre arbitrul Găman, susținând că cei din camera VAR i-au transmis să dicteze penalty.
„Am început foarte bine meciul, După a fost acel penalty. Nu știu ce să spun la acel penalty. Am vorbit cu domnul Găman și mi-a spus că nu el a dat penalty. I s-a zis în cască «penalty, penalty». El, săracul, a mai fost suspendat din cauza asta.
Până la urmă, e un meci pierdut. A venit și prima înfrângere din acest campionat. Tot timpul aici (n.r. la Arad) s-a lăsat cu cartonașe roșii. Au fost mulți nervi.
Când eu atac adversarul cu mingea la picior, vine să mă blocheze că am dat mingea pe lângă el, îmi dai roșu? Da, îmi cer scuze, a fost un gest nesportiv. Asta este, până la urmă trebuie să ne gândim la următorul meci.
Pantea este un jucător foarte bun, excelent. Este tânăr, are de învățat. Este bine că a venit acum. La fiecare meci avem acțiuni clare pe poarta, el îmi pasează (n.r. Olaru), eu îi pasez.
Campionatul este lung, nu trebuie să ne abatem de la drumul nostru, pentru că suntem conștienți de ceea ce se va scrie mâine”, a declarat Florinel Coman, la finalul meciului cu UTA Arad, la Digi Sport.
Florinel Coman nu a prins pe teren finalul de meci, fiind eliminat în minutul 83 pentru cumul de cartonașe.