Florinel Coman, propus unei echipe din Serie A, deși e dorit la FCSB! Unde poate ajunge

PLAYSPORT 12.06.2026, 14:31
Florinel Coman, propus unei echipe din Serie A, deși e dorit la FCSB! Unde poate ajunge

Florinel Coman (28 de ani) vrea să plece de la Al Gharafa, unde a fost vândut de FCSB, şi ar putea reveni în Italia.

Deşi e dorit şi aşteptat cu braţele deschise de FCSB, Florinel Coman şi-ar dori, mai degrabă, o revenire în Serie A. Presa din Italia a aflat că internaţionalul român a fost propus unei echipe care va evolua în sezonul viitor al ligii de top din fotbalul italian.

Concret, Coman a fost propus la Lecce, echipă care caută întăriri pentru zona ofensivă. După experienţa de la Cagliari, Lecce ar putea fi noua destinaţie a lui Florinel Coman în Serie A, după ce acesta şi-a pus agenţii să-i caute o nouă echipă pentru a părăsi Al Gharafa.

„Coman a propus la Lecce. Fostul jucător al lui Cagliari şi-ar dori o revenire în prima ligă italiană, iar agenţii săi lucrează la asta.

Astfel, reprezentanţii atacantului născut în 1998 au contactat clubul. Se pare că Florinel Coman a fost oferit inclusiv la Monza şi Palermo, în Serie B. Deocamdată, nu se poartă decât discuţii pentru internaţionalul român, care în urmă cu un an şi jumătate a jucat nouă meciuri, marcând un gol, în prima ligă pentru Cagliari”, au scris italienii.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622