FCSB nu mai vinde nimic. Managerul general al roş-albaştrilor, Meme Stoica, a precizat public că nu există în prezent oferte pe numele jucătorilor lui Gigi Becali şi sunt şanse minime ca Florinel Coman sau Darius Olaru să plece în strâinătate, vara aceasta.
Meme Stoica a dat de înţeles că „Mbappe de România” sau Olaru ar putea să fie transferaţi numai în cazul în care se va plăti cauza de reziliere a acestora. Suma este una destul de mare, iar, până în acest moment ,nicio echipă de peste hotare nu şi-a manifestat intenţia de a-i achiziţiona pe cei doi.
Managerul grupării bucureştene a explicat că au mai existat discuţii cu impresari, dar propuneri concrete nu au apărut pe adresa clubului.
Nu cred că vom mai vinde în vara asta. Când mă sună un agent, îi spun să-mi trimită e-mail pe fcsb.ro, nu vreau baliverne. Când sunt discuții, nu există nimic”, a declarat Meme Stoica, la Orange Sport.
Oficialul de la FCSB spune că roş-albaştrii sunt deschişi la negocieri, dar crede că este prea din scurt ca Florinel Coman sau Olaru să mai primească oferte importante din Occident până la finalul perioadei de mercato.
Toată lumea speră să plece, nu cred că ar fi cuiva căruia nu i-ar plăcea să plece Coman sau Olaru, pentru că au o clauză de reziliere pe placul lui Gigi. Dar nu cred că pleacă acum”, a mai completat Meme Stoica.
Chiar dacă spune că este concentrat 100% pe antrenamente, Florinel Coman recunoaşte că şi-ar dori să prindă un transfer important afară. Visul său este să joace în Premier League, dar admite că mai are mult de lucru pentru a face pasul spre fotbalul din Albion.
Da, normal! Dacă s-ar putea aș vrea să plec în vara aceasta, până la sfârșitul perioadei de transferuri. Gândul acesta nu-mi afectează jocul deloc, sunt liber să am un vis, să mă gândesc la ceea ce ar fi bine pentru mine”, a transmis fotbalistul în vârstă de 25 de ani, pentru Gazeta Sporturilor.
Coman e de părere, în acelaşi timp, că stilul său de joc s-ar potrivi mai mult campionatului italian. „Mbappe de România” e ferm convins că ar putea să se adapteze cu uşurinţă în Serie A, însă ofertele întârzie pentru moment să sosească.
Visul meu e să joc în Premier League, acolo e nivelul cel mai înalt. Acum, cred că în Serie A mi-ar plăcea și aș putea să mă adaptez cel mai ușor, în momentul acesta”, a concluzionat Coman.