Fosta iubită a lui Dragoș Nedelcu a dezvăluit motivul pentru care ea și internaționalul român au decis să pună punct relației. Partenera de scenă a lui Culiță Sterp a spus, totodată, ce condiții trebuie să îndeplinească o parteneră de fotbalist.
Dragoș Nedelcu s-a iubit cu cântăreața Aza Gabriela vreme de aproximativ doi ani. Cei doi ajunsese să petreacă din ce în ce mai puțin timp împreună, astfel că au ajuns la despărțire.
Cei doi formau unul dintre cuplurile frumoase din fotbalul românesc, însă au ajuns la concluzia că este mai bine să o ia pe drumuri diferite. Anunțul a fost făcut de către Aza Gabriela cu puțin timp înainte de Paște.
Tânăra cântăreață, care a participat și la Vocea României în 2015, a explicat care au fost motivele care au dus la decizia pe care au luat-o.
Drumurile noastre erau foarte diferite, era extrem de greu să ne vedem. Am stat cu el în casă doi ani, iar al treilea an a fost foarte greu. El a locuit în Germania, a avut un contract acolo, iar apoi a venit în România și s-a dus în Constanța. Pe la final ne-am mai descurcat noi, dar a fost greu.”, a spus Aza Gabriela, pentru Kanal D.
Fosta iubită a lui Dragoș Nedelcu a mărturisit că problemele au început să apară imediat după ce mijlocașul a fost împrumutat la Furtuna Dusseldorf. A contat mult că ea nu a mai putut să îl însoțească în Germania din cauza jobului.
Nu e vorba doar de distanță, cât era drumul ăsta diferit. Uneori e greu de înțeles… Nu mi-aș dori să fie în permanență lângă mine, dar să fie acolo și să am susținere. Fotbaliștii trebuie să aibă lângă ei o femeie care să fie acasă, iar eu nu eram, eram plecată cu treabă.
Ne-am iubit foarte mult. Am ținut extrem de mult unul la altul, dar am simțit amândoi că nu mai merg lucrurile și am ales să luăm această decizie.”, a completat frumoasa cântăreață.
Ulterior, ea a explicat ce ar trebui să facă iubita unui fotbalist pentru ca relația să decurgă bine.
Femeia care vrea un fotbalist trebuie să nu facă nimic, doar să stea după el. Să fie acasă când el vine din cantonament, să îl aștepte cu mâncare acasă și să stea lângă el. Eu făceam chestia asta, dar nu am mai putut să o duc. El era un băiat foarte ok și foarte liniștit. Eu eram plecată la concert și el stătea cu gândul dacă am terminat, dacă…. Și eu stăteam să îi dau mesaje că am terminat, că nu știu ce… Chestiile astea… Nu știu dacă te saturi, dar se umple paharul.”, a conchis tânăra artistă.