Fosta vedetă a lui Gică Hagi nu-și mai găsește echipă. Ce a ajuns să facă jucătorul care a cochetat și cu naționala

Radu Bordei 31.01.2022, 13:51
Fosta vedetă a lui Gică Hagi nu-și mai găsește echipă. Ce a ajuns să facă jucătorul care a cochetat și cu naționala

La 30 de ani, Adrian Stoian ar trebui să se afle la apogeul carierei sale. cu toate acestea, mijlocașul care a jucat de 95 de ori în Serie A, nu mai reușește să revină în circuitul performanței. Nicio echipă nu mai pare să îi ofere o șansă, deși este un fotablist cu mare experiență.

Adrian Stoian este liber de contract, a jucat ultima dată la Chindia, dar încă nu are o ofertă concretă. Cota sa e de 150.000 de euro, dar în trecut valora două milioane de euro.

Cum a ajuns să se mențină în formă jucătorul care a trecut pe la FCSB sau Viitorul. Era văzut drept un fotbalist important

Când FCSB l-a adus pe Adrian Stoian, multă lume a lăudat inițiativa lui Gigi Becali. Acesta era un mijlocaș cu experiență, în primele 2 ligi din Italia, a bifat 95 de meciuri în Serie A, iar în Serie B are 121 de partide. A marcat în ligile din Peninsulă 20 de goluri. De aceea, era văzut drept un transfer care poate face diferența. Acesta a cochetat și cu echipa națională, dar nu a prins decât două selecții, a fost convicat de Victor Pițurcă, în 2013.

La FCSB jucătorul nu a impresionat și a intrat repede în gura lui Gigi Becali. Acesta nu a prins decât 100 de minute, iar din acel moment cariera lui nu și-a mai revenit. Stoian a ajuns ultima dată la Chindia, acolo unde nu s-a impus. Până să își găsească o nouă echipă, fotbalistul se menține în formă la turnee de minifotbal. Acolo face echipă cu Florin Costea, fostul atacant de la FCSB și Craiova. Stoian speră să își rezolve situația cât mai repede, pentru a reveni la ritmul de competiție.

Episod incredibil cu Adrian Stoian și Ionuț Dobroiu, la naționala de tineret. Ce a declarat fostul rapidist

Stoian a trecut și pe la naționala de tineret, iar acolo a fost protagonist într-un episod incredibil. Acesta a fost rememorat de fostul rapidist, Ionuț Dobroiu, într-un interviu de colecție, acordat Playsport. 

Am vreo nouă selecții. Și pe acolo am făcut panaramă. Veneam din Serbia și eram cu ăla care a jucat prin Italia, a fost și la Steaua acum vreo doi trei ani (n.red. – Adrian Stoian). Ne-am dat jos acolo, ne-am băgat în pădure să fumăm și când am văzut 30-40 de lanterne prin pădure, se apropiau. Mamă, ce e asta? Direct Poliția de Frontieră. Ne-au pus pe burtă. Emil Săndoi, când a văzut, a înnebunit. Nu m-a mai convocat de atunci, a relatat Dobroiu

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622