Fostul fundaș de la Oțelul Galați și Petrolul a semnat cu Inter Milano, dar nu va fi antrenat de Cristi Chivu

PLAYSPORT 12.07.2025, 18:55
Fostul fundaș de la Oțelul Galați și Petrolul a semnat cu Inter Milano, dar nu va fi antrenat de Cristi Chivu

Aflată la primul sezon în Serie C, Inter U23 a început campania de mercato pentru a se lupta cu şanse reale la o clasare în zona superioară a clasamentului. Fondată în 2024, echipa under 23 a lui Internazionale Milano va juca în Serie C în stagiunea următoare, clubul adoptând această idee după modelul rivalelor Milan şi Juventus.

Un fundaș italian în vârstă de 31 de ani va juca pentru echipa U23 a lui Inter Milano

Formaţia U23, ceea ce se vrea a fi un pas intermediar între Primavera şi echipa de seniori, va avea în componenţă în mare parte doar fotbalişti tineri, însă Inter s-a abătut de la această idee.

Conform presei din Italia, Giuseppe Prestia (31 de ani) va fi prezentat oficial la Inter U23 în următoarele zile. Fundaşul central italian a plecat în mod surprinzător de la Cesena, deşi a avut un rol foarte important în ultimele sezoane, reuşind să promoveze alături de bianconeri în Serie B.

După trei sezoane la Cesena, Prestia va deveni jucătorul lui Inter Milano, însă va evolua doar pentru echipa U23.

Deşi Prestia a fost unul dintre cei mai buni fundaşi din Serie B în stagiunea precedentă, fanii nerazzurri nu au salutat transferul, nemulţumiţi de faptul că transferul veteranului reprezintă o mutare ilogică, având în vedere strategia de a promova tinerii jucători.

Numele lui Giuseppe Prestia nu este străin de Superliga. În urmă cu 11 ani, Prestia a îmbrăcat tricoul celor de la Oţelul Galaţi în returul sezonului 2013-2014 şi a pus umărul decisiv la salvarea echipei de la retrogradare, cu Ewald Lienen pe bancă.

După un an, Prestia a semnat cu Petrolul, însă a retrogradat cu ”lupii” în Liga 2. Ulterior, Prestia a mai evoluat pentru Alessandria (Serie C) şi Cesena (Serie C şi Serie B).

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622