Mugurel Buga revine în fotbal. Ajuns la 46 de ani, fostul rapidist va deveni conducătorul unei echipe de fotbal din liga a treia.
Acesta a fost prezentat oficial de SR Brașov, locul 10 din Seria 5 a Ligii a treia. Va ocupa poziția de director sportiv.
Mugurel Buga a anunțat că obiectivul echipei sale este salvarea de la retrogradare, în acest sezon, urmată de promovarea în ”B”, în sezonul următor.
De asemenea, acesta a spus că un oraș precum Brașovul merită o echipă în prima ligă din România și speră ca venirea lui la ”Steagu Roșu” să fie primul pas.
“Mă bucur că m-am alăturat acestui proiect și chiar dacă este un moment greu cu siguranță îl vom depăși. Obiectivul până la vară este salvarea de la retrogradare, iar anul viitor promovarea fără doar și poate. În această perioadă vom incerca să ne întărim, să facem un lot mai puternic pentru a avea rezultate cât mai bune.
Știu că nu va fi ușor dar ce mai este ușor în viața în ziua azi. Brașovul are nevoie de o echipă care să-l reprezinte la nivelul ligii 1 și de ce nu, acesta poate fi un punct de plecare. Avem nevoie de pași mici dar siguri, vorbe mai puține și fapte mai multe”, a spus Mugurel Buga, după ce a fost prezentat oficial.

Mugurel Buga a semnat cu SR Brașov după ce a jucat, mai mulți ani, ca jucător, ”sub Tâmpa”. Crescut de FC Brașov, a jucat aici între 2000 și 2005, 2009 și 2009, respectiv 2011 și 2016. De asemenea, a jucat la Corona Brașov între 2019 și 2020, de unde s-a retras.
A fost poreclit ”Pele” de fanii lui Rapid, după ce a marcat un gol cu călcâiul în meciul cu Hamburg, scor 2-0, din sezonul UEFAntastic 2005-2006.