Fotbalistul la care visa Marius Șumudică în Turcia a ales o altă cale. Veștile proate continuă pentru antrenorul român. Chiar dacă se aștepta la un start mai dificil pe banca celor de la Rizespor, fostul tehnician al celor de la Gaziantep are parte de un parcurs slab. Încă nu a reușit să obțină nicio victorie de când a luat lot pe banca lui Rizespor.
Acum antrenorul a mai primit o lovitură. Șumudică spera să convingă un fost star de la Milan și Chelsea să vină în Turcia pentru a-l ajuta să ridice Rizespor în clasament. Dar acest lucru nu mai este valabil.
Când s-a transferat la Milan, Alexandre Pato era considerat unul din cei mai promițători fotbaliști din lume. Atacantul brazilian demonstra o tehnică și o viziune deosebită. Din păcate cariera lui a fost măcinată de accidentări și nu și-a îndeplinit niciodată potențialul foarte mare pe care îl arăta. De aceea parcursul său nu a fost cel așteptat. După 6 ani în tricoul celor de la Milan, s-a întors în Brazilia. Apoi a mai încercat să își revitalizeze cariera la Chelsea și Villareal, dar fără mari rezultate. A jucat și în China, apoi s-a întors la Sao Paolo.

Din vara trecută atacantul rămăsese fără contract, așa că multe echipe au început să îl caute. Marius Șumudică l-a dorit și la Gaziantep. Și Mircea Lucescu l-a avut pe listă, la Dinamo Kiev. Totuși, fostul rapidist spera să îl convingă să vină la Rizespor. Din păcate, brazilianul a ales să meargă în SUA.
Campionatul din America a început să atragă tot mai multe nume importante. Orlando City este una din echipele care vor să se impună în MLS și de aceea șefii grupării sunt deciși să investească în transferuri importante. Vara trecută americanii au încercat să îl transfere pe Florinel Coman, dar nu s-au înțeles cu Gigi Becali. Acum, însă, l-au convins pe Pato să semneze cu ei.
Astfel că Marius Șumudică va trebui să găsească alte soluții pentru a revitaliza echipa. Și trebuie să o facă cât mai repede, altfel Rizespor va intra serios în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Înfrângerea cu Erzurum l-a făcut pe Șumudică să își depună demisia, dar șefii clubului l-au convins să se răzgândească. Antrenorul trebuie să își regăsească magia pe care a arătat-o la Gaziantep, dacă dorește ca noul mandat în Turcia să aibă succes