FOTO: Așa arată noile tricouri ale Stelei! Seamănă mult cu cele din perioada de glorie a clubului

Moldoveanu Camelia 20.08.2021, 17:34

CSA Steaua a prezentat noul echipament. Dorința clubului devine realitate din a doua etapă. Așa arată noile tricouri ale Stelei și seamănă cu cele pe care le-au purtat fotbaliștii în perioada de glorie a clubului.

Au ratat deja principalul obiectiv al sezonului

Miercuri, CSA Steaua a înfruntat echipa Progresul Spartac în primul tur al Cupei României. Progresul Spartac a deschis scorul în minutul 57, prin Lixandru. Țapte minute mai târziu, Steaua a egalat prin Chipirliu. Cei de la Progresul au marcat în minutul 90, când șutul lui Ohaci a fost deviat în poartă de Mihăescu. Astfel, Steaua s-a văzut eliminată prematur din Cupa României, de o echipă de Liga a 3-a. Practic, CSA Steaua a ratat principalul obictiv al sezonului.

După meci, Daniel Oprița s-a arătat foarte dezamăgit de jucătorii pe care i-a folosit în această partidă. Antrenorul Stelei a odihnit mai mulți titulari în meciul cu Progresul.

S-a pierdut un obiectiv. Am încercat să câștigăm, am vrut să dau minute tuturor jucătorilor din lot. Chiar dacă jucam cu o echipă din Liga 3 știam că e foarte greu. Fiind terenul lor, s-au acomodat mai repede, se antrenează zi de zi, iar noi n-am avut atitudine în primele 60 de minute, până am primit gol. După aceea, cu cei care au intrat s-a văzut o schimbare de atitudine, am fost mai agresivi, am egalat, am pus presiune pe ei, dar am făcut acea greșeală, se întâmplă.”, a spus Oprița, după meci, pentru Digi Sport.

Acestea sunt noile tricouri ale Stelei

CSA Steaua a prezentat astăzi, pe contul de Facebook, noul echipament. Bogdan Marinescu, managerul Stelei, și-a văzut visul îndeplinit. Așa cum a și declarat, Adidas este noul sponsor din Ghencea. Sigla o să se afle pe tricourile echipei care se luptă în acest sezon pentru primele poziții din Liga a 2-a, însă fără dreptul de a promova.

Se poate observa faptul că noile tricouri seamănă foarte mult cu cele din perioada de gloria a echipei. Mai mult, același sponsor se afla pe tricourile echipei din Ghencea și la sfârșitul anilor 80, începutul anilor 90.

Eu mi-am dorit la fel de mult ca suporterii Stelei, să evoluăm în marca Adidas încă din etapa a doua. Au fost câteva dificultăți cu furnizorii, dar e bine că până la urmă s-au rezolvat.

Săptămâna viitoare, o parte din echipamentul intermediar va ajunge la club și sperăm să-l avem branduit la meciul cu Ripensia de acasă.
Vreau să-i multumesc sponsorului principal, pentru că a aderat la ideea gândită și asumată de la început de mine, fără costuri din partea clubului vis-a-vis de echipament.

Mi-am setat câteva priorități pe termen scurt și anume, aducerea unui echipament demn de tradiția clubului nostru, completarea lotului cu sportivi de valoarea și asigurarea tuturor condițiilor pentru ca echipa să performeze”, a declarat Bogdan Marinescu, manager echipa de fotbal.

Noile tricouri ale Stelei
Noile tricouri ale Stelei
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622