FOTO EXCLUSIV. Detaliul care confirmă „fuziunea” Viitorului lui Gică Hagi cu Farul Constanta. Ce a apărut pe autocarul echipei de la Ovidiu

Mihai Cheles / 18.06.2021, 21:49
FOTO EXCLUSIV. Detaliul care confirmă „fuziunea” Viitorului lui Gică Hagi cu Farul Constanta. Ce a apărut pe autocarul echipei de la Ovidiu

Farul Constanța se întoarce în Liga 1! După mai bine de 10 ani, echipa fanion a orașului revine pe prima scenă a fotbalului românesc. Și nu oricum – sub îndrumarea celui mai bun fotbalist român din toate timpurile – Gheorghe Hagi. În acest moment, se pun la punct ultimele detalii.

FOTO EXCLUSIV. Detaliul care confirmă „fuziunea” Viitorului lui Gică Hagi cu Farul Constanta. Ce a apărut pe autocarul echipei de la Ovidiu

Autocarul echipei Viitorul Constanța s-a transformat și el! „Peste noapte” a răsărit pe caroseria autocarului stema clubului Farul Constanța. Lucru care dovedește cât de avansate sunt toate demersurile acestei „transformări”.

FOTO EXCLUSIV. Detaliul care confirmă
FOTO EXCLUSIV. Detaliul care confirmă „fuziunea” Viitorului lui Gică Hagi cu Farul Constanta. Ce a apărut pe autocarul echipei de la Ovidiu

„Fuziunea” dintre cele două cluburi este, de fapt, o unire a tuturor eforturilor, o rebranduire totală, care să centreze în prim-plan simbolul Farului. Nu poate fi vorba despre o fuziune, însă este un termen pe înțelesul tuturor. Astfel, așa cum PlaySport.ro a anunțat în urmă cu câteva săptămâni (Pentru mai multe detalii, citește AICI), noua echipă se va numi FC Viitorul Farul Constanța în acte, însă va beneficia de sigla „FC Farul Constanța”, pe care Ciprian Marica o va vinde sau o va ceda cu titlul de „împrumut” lui Gheorghe Hagi. Lucru confirmat și de Gică Popescu, în mai multe rânduri.

Mai multe informații vor fi oferite chiar de artizanii acestei idei, Gică Hagi, Gică Popescu și reprezentanți ai autorităților locale din Constanța, luni, 21 iunie, într-o conferință de presă dedicată special acestui eveniment.

„Fuziunea” din Constanța, salvatoare pentru fuziunea din Maramureș

Astfel, ASSC Farul Constanța va ceda locul din Liga a 2-a. Maramureșenii vor să profite de acest lucru și se pune la punct fuziunea dintre Fotbal Club Comuna Recea și FC Minaur Baia Mare. Noua echipă ar urma să beneficieze de tot ajutorul autorităților locale din județ. Formația din Recea se bazează pe faptul că a pierdut barajul contra celor de la Unirea Slobozia și ar putea avea întâietate în fața Federației Române de Fotbal, în cazul în care ASSC Farul Constanța se va retrage.

Renunțarea la locul de Liga a 2-a este una logică pentru noua formație din Constanța. Costurile din al doilea eșalon sunt mult mai mari decât cele din eșalonul al treilea. Noua formație ar avea locul asigurat în Liga a 3-a, pe locul actual al Viitorului 2 Constanța.

Ciprian Marica va face parte din noul proiect!

Fostul patron al celor de la Farul Constanța, Ciprian Marica, va face parte și el din echipa administrativă a noii entități de pe litoral. S-a zvonit în mai multe rânduri că acesta va refuza propunerea lui Gică Hagi din mai multe considerente. Potrivit surselor PlaySport, Ciprian Marica nu ar fi fost prea încântat să lucreze cu Hagi, o persoană extrem de exigentă atunci când vine vorba de fotbal. De asemenea, fostul internațional Ciprian Marica nu ar fi o persoană prea agreată de autoritățile locale din Constanța. Se pare că, într-un final, Marica a găsit motive suficiente să se alăture acestui proiect.