Daria Snigur a avut o reacție neașteptată după ce a eliminat-o pe Simona Halep de la US Open. Sportiva din Ucraina a avut nevoie de 3 tururi de calificare pentru a ajunge pe tabloul principal la US Open. Ea nu credea că îi va face față jucătoarei noastre. Gestul făcut de Daria Snigur la finalul partidei.
Daria Snigur a izbucnit în plâns, după ce a învins-o pe Simona Halep. Sportiva în vârstă de 20 de ani a dus mâinile la inimă, unde avea un ecuson cu drapelul Ucrainei. Mai mult, ea le-a dedicat victoria reușită în fața româncei conaționalilor ei.
De partea cealaltă, Simona Halep poate spune că a suferit cea mai umilitoare înfrângere a carierei. Meciul din primul tur de la US Open a fost controlat de sportiva din Ucraina, aceasta câștigând 78% din mingile jucate cu primul serviciu.
Jucătoarea din Constanța spera să facă treabă bună la US Open 2022, dar astrele nu au fost de partea sa. Deși s-a recuperat după accidentarea suferită în turneul de la Cincinnati, SUA, la coapsa dreaptă, sportiva noastră a comis mai multe greșeli minore, iar asta a costat-o destul de scump.
Fiica lui Stere Halep a fost surprinsă de tenisul jucătoarei din Ucraina. Ea a recunoscut că Snigur are lovituri puternice și că îi va lua ceva timp să treacă peste înfrângerea suferită.
Nici Dariei nu i-a venit să creadă că a reușit să se impună în fața fostului lider mondial. Cele două nu mai jucase nici un meci oficial până la US Open 2022. În plus, sportiva în vârstă de 20 de ani nu mai jucase niciun meci pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam până la duelul cu Halep.
La finalul partidei, ucraineanca a spus că n-a crezut niciun moment că o va învinge pe marea noastră campioană.
Sunt foarte fericită. Este imposibil pentru mine să îmi găsesc cuvintele acum. Îi mulţumesc Simonei, este o experienţă grozavă pentru mine! Credeam că e imposibil pentru mine să o bat pe Simona.
Mulţumesc tuturor celor care s-au uitat la meci. Am fost foarte, foarte, foarte emoţionată, dar am încercat să fac tot ce pot mai bine. Bineînţeles, acest meci este pentru Ucraina, pentru familia mea, pentru toţi cei care m-au susţinut. Vă mulţumesc! Slava Ukraini!”, a evidențiat Daria Snigur, după jocul cu Simona Halep.