Simona Halep este aproape de revenirea în circuitul WTA la 3 luni după accidentarea de la Roma. Sportiva în vârstă de 29 de ani a anunțat recent că va participa în perioada următoare la câteva turnee importante. Dintre acestea, primul este cel de la Cincinnati, care se va juca în perioada 14-22 august. Organizatorii turneului nord-american au anunțat încă din urmă cu două săptămâni faptul că fostul lider mondial va juca la turneul la care a ajuns de două ori în finală de-a lungul carierei.
Până atunci, Simona Halep se bucură de ultimele zile de vacanță. A fost o perioadă extrem de agitată, dar și frumoasă pentru jucătoarea din Constanța. Ea s-a căsătorit cu Toni Iuruc, bărbatul cu care are o relație de mai mult timp și a organizat o petrecere despre care nu s-a știut mai nimic la vila sa de la Izvorani.
Acum, Simona a plecat într-o nouă vacanță înainte de revenirea în circuit. Fără să specifice unde a plecat, Halep a postat pe Instagram o fotografie prin care îi mulțumește lui Ion Țiriac. Omul de afaceri deține o companie de avioane private și i-a pus la dispoziție lui Halep o astfel de navă pentru vacanța sa. Și nu este pentru prima dată când fostul mare tenismen face un astfel de gest pentru Simona.

Halep a fost extrem de supărată că a ratat Jocurile Olimpice de la Tokyo din cauza accidentării. Atât de supărată încât nici măcar nu a putut să privească meciurile de la turneul de tenis. Ea a dezvăluit totuși că își dorește foarte mult să rămână în activitate până în 2024, pentru a putea participa la Jocurile Olimpice de la Paris.
M-am uitat la Olimpiadă, dar nu m-am uitat la tenis, ca să ne înţelegem. M-a durut prea tare retragerea! Mi-am dorit tare mult, în ultimii 2-3 ani m-am gândit mult la Olimpiadă. Și îmi doream să ajung şi eu să am o medalie. Din păcate m-am retras de la Roland Garros şi Wimbledon, a fost o tristeţe mare, dar a fost şi mai mare după ce m-am retras de la Jocurile Olimpice.
Probabil n-o să mai am şansa să joc, dar vrea să cred că mai am totuşi o mică şansă la Paris, în 2024. Dar vreau să o iau pas cu pas şi an cu an. Am de gând să joc trei ani, dar nu ştiu cum va fi. Parisul este oraşul meu preferat şi cu siguranţă o să fie plăcut dacă ajung acolo”, a spus Simona Halep pentru AS.ro.