Real Madrid și PSG se pregătesc de o adevărată finală, în această seară, dar toți ochii vor fi pe Kylian Mbappe. Francezul ar putea să nu fie titular diseară, după o accidentare suferită la antrenament. Din vară, francezul ar putea veni să joace pe Santiago Bernabeu, permanent.
Fanii galacticilor speră ca acest lucru să devină realitate și deja pregătesc momente speciale pentru viitorul lor star.
Una din marile favorite la câștigarea Ligii Campionilor va părăsi turneul în această seară, dar miza mare rămâne viitoarea destinație a campionului mondial. La 23 de ani, Kylian Mbappe a devenit cel mai valoros fotbalist din lume. Acesta traversează un sezon foarte bun și este marea speranță a francezilor de a câștiga trofeul mult așteptat. Cu toate acestea, deși ar putea fi responsabil de eliminarea favoriților, fanii galacticilor pregătesc deja mesaje de întâmpinare și vor să îl aplaude pe Mabppe. Aceștia deja anticipează momentul în care atacantul va îmbrăca tricoul blanco.
Suporterii deja i-au scandat numele, la sosirea la hotelul unde PSG este cazată. Și presa a semnalat că jucătorul a petrecut câteva minute, la antrenamentul oficial, ca să admire arena impresionantă a Realului. Jurnaliștii sunt convinși că acesta vrea să se familiarizeze cu viitoarea sa casă. Până atunci, însă, Mbappe pare că s-a refăcut după lovitura primită la antrenamente și își va ajuta echipa în returul cu Real.
Prestigioasa publicație franceză Le Figaro a redactat la începutul acestei săptămâni un material prin care anunță că s-a ajuns la un final de telenovelă în cazul transferului lui Kylian Mbappe. Le Figaro susține că Mbappe a luat decizia finală cu privire la viitorul său. Și aceea este că din vară va evolua pentru Real Madrid.
Francezul nu și-a pus încă semnătura pe un precontract, însă l-a asigurat pe Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, că se poate baza pe acordul său verbal. Francezii susțin că relația dintre Mbappe și Florentino Perez este una excepțională. Negocierile dintre cei doi au decurs fără nicio problemă. Parizienii își vor lua gândul de la atacantul de 23 de ani în vara acestui an, când acesta va face, oficial, pasul pe Santiago Bernabeu.
156 de goluri și 78 de pase decisive, acestea sunt cifrele lui Kylian Mbappe, în 205 meciuri jucate pentru PSG. Mbappe este în acest moment cel mai bine evaluat fotbalist al lumii, cu o cotă de 160.000.000 de euro.