FOTO Mihaela Moțoc, altfel decât o știe o lume întreagă! Imagini superbe cu fosta iubită a lui Walter Zenga

Catinca Giosanu 31.10.2022, 08:25

Mihaela Moțoc, orădeanca stabilită în Italia care a avut o relația amoroasă cu Walter Zenga, este de nerecunoscut. Blondina s-a reinventat după ce s-a separat de tehnicianul în vârstă de 62 de ani.

Mihaela Moțoc, altfel decât o știe lumea

Mihaela Moțoc a apărut așa cum lumea nu a mai văzut-o până acum. Frumoasa blondină a realizat un shooting foto senzațional.

Românca stabilită la Milano a început să se întâlnească cu Walter Zenga după ce antrenorul a pus punct relației cu Raluca, femeia cu care are doi copii.

Povestea lor de dragoste s-a încheiat brusc. Cei doi nu au rezonat unul cu celălalt și au ales să meargă pe drumuri diferite.

Blondina s-a tunat

Orădeanca a făcut schimbări majore apelat la ajutorul medicilor esteticieni după ce a fost părăsită de tehnician. Ea și-a mărit atât posteriorul, cât și bustul și este foarte mulțumită de rezultatele obținute.

Vedeta se mândrește cu noile sale forme pe rețelele de socializare și adună o mulțime de aprecieri ori de câte ori postează câte o fotografie.

Blondina lucrează în prezent ca antrenor de fitness și este urmărită de aproximativ 200.000 de persoane pe Instagram.

De ce s-au despărțit, de fapt, Walter Zenga și Mihaela Moțoc

Despre antrenorul italian s-a scris că a decis să se împace cu mama copiilor lui. Acesta ar fi fost, de altfel, și motivul pentru care a renunțat la relația cu Mihaela Moțoc care este cu 30 de ani mai tânără decât el.

Fostul antrenor din Liga 1 a locuit în Dubai înainte să o cunoască pe Mihaela Moțoc, iar apoi s-a mutat în Italia, unde și-au trăit povestea de dragoste departe de ochii curioșilor.

Antrenorul italian e liber de contract din august 2020

Walter Zenga a rămas liber de contract în august 2020. Italianul nu a reușit să își găsească un nou angajament în cei doi ani. El a activat în fotbalul românesc la FC Național (2002 – 2003), FCSB (2004 – 2005) și Dinamo (august – noiembrie 2007).

Tehnicianul italian a pregătit-o ultima dată pe Cagliari. El a rezistat în Serie A din martie până în august 2020, de când a rămas fără angajament.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622