FOTO. Sportiva româncă ce a ajuns să câștige o avere din postările pe rețelele de socializare. Frumusețea a ajutat-o să devină mașinărie de bani

Giosanu Catinca / 04.01.2022, 12:50

Synthia Jacob este de o frumusețe ieșită din comun. Tânăra își pune în valoare ori de câte ori are ocazia trăsăturile fizice. Mai mult, ea chiar a reușit să câștige bani din postările pe rețelele de socializare. Bruneta a strâns o întreagă avere de pe urma imaginii sale.

Visează să câștige 10.000 de euro dintr-o postare pe social media

Synthia Jacob are 30 de ani și locuiește în metropola din Emiratele Arabe Unite, unde își dezvoltă o carieră ca instructor de fitness. Frumoasa româncă a adunat 63.000 de urmăritori pe Instagram, câștigă 470 de lei pe o ședință, deține un apartament la etajul 41 și visează să câștige 10.000 de euro pe lună sau dintr-o postare pe social media.

Unii ar spune că este imposibil să ajungă la o asemenea performanță. Ea este încrezătoare și face tot ce îi stă în putință pentru a-și atinge obiectivul.

Cum a ajuns Synthia Jacob în Dubai

Synthia Jacob este originară din Pitești. Ea a locuit de-a lungul timpului în Australia, Anglia, Japonia, Siria, Panama și Franța, unde a călătorit în interes de serviciu.

Femeia în vârstă de 30 de ani, care era consultant online pentru diverse produse digitale, s-a apucat de sport în 2015, la o sală de fitness din Capitală.

Nu neapărat pentru a schimba ceva la mine, nu am fost niciodată nici plinuță, nici slabă. Voiam să-mi elimin o slăbiciune, colegii râdeau de mine, eram foarte înceată. Aveam o teamă teribilă față de anumite exerciții fizice. În scurt timp, am devenit cea mai bună din grupă din cea mai slabă ce eram la început”, a declarat Synthia Jacob, pentru Libertatea.

”Vreau să-mi dezvolt contul pentru a face colaborări”

Synthia Jacob s-a mutat în Emirate odată cu izbucnirea pandemiei de Covid-19. Ea și soțul său, originar din Alba Iulia, și-au cumpărat un apartament în Dubai Marina, la etajul 41 din cele 46 ale blocului turn.

Între timp, bruneta a reușit să strângă peste 60.000 de urmăritori pe Instagram și are planuri mari.

Influencerii mari care au peste un milion de followers pe Instagram fac chiar și 10.000 de dolari pentru o singură postare. Vreau să-mi dezvolt contul pentru a face diverse colaborări cu restaurante, hoteluri, companii. Am crescut natural contul, fără postări plătite, fără promovare. Înainte, nu mai fusesem prezentă pe o platformă de social media, dar am realizat că fără ea nu voi avea clienți.”, a mai afirmat focoasa brunetă.