Până să ajungă să negocieze cu Răzvan Burleanu pentru a prelua naționala României, Cosmin Olăroiu a primit o veste bună, din partea autorităților din Dubai. Acestea au recuperat ceasul de lux al lui Olăroiu, furat în august, în timpul zilei, pe când antrenorul se afla la Milano.
Tehnicianul s-a delcarat și el surprins, dar și bucuros de recuperarea bunului pe care nu credea că îl va mai vedea în posesie. Cel care este considerat favorit să devină selecționerul României nu a ezitat să mulțumească autorităților.
Cosmin Olăroiu nu credea că va mai vedea ceasul extrem de valoros, furat de hoți în Italia. Dar iată că, după o adevărată călătorie, bijuteria a ajuns din nou în mâinile antrenorului, la aproape două luni după ce fusese subtilizat. Nu poliția italiană a ffost cea care l-a contactat pe antrenor. Autoritățile din Dubai au fost cele care au recuperat ceasul antrenorului. Iar Cosmin Olăroiu le-a mulțumit public oamenilor legii.
Vreau să mulțumesc Poliției din Dubai, care mi-a recuperat ceasul care mi-a fost furat. Și-au arătat profesionalismul și au demonstrat de ce Dubaiul este cel mai sigur oraș din lume, unde oamenii trăiesc fără teamă. Nu mă așteptam deloc să-mi recuperez ceasul, se arată în comunicatul emis de poliția din Dubai
Bijuteria nu a rămas mult în posesia hoților, fiind o piesă extrem de valoroasă. De aceea a fost vândută și a trecut prin mai multe mâini, înainte să ajungă la cineva, în Dubai. De acolo a fost recuperată de autoritățile arabe, care l-au anunțat imediat pe proprietarul păgubit. Poliția ar fi reținut trei persoane, în acest caz.
Pentru Olăroiu este mai puțin important, contează că și-a recuperat bunul. Mai ales că valoarea ceasului este una foarte mare, 180.000 de euro.
Antrenorul de 52 de ani este considerat principalul favorit să devină selecționer, dacă Mirel Rădoi va pleca de la echipa națională. Federația a mai tatonat și în trecut această variantă, dar antrenorul era elgat de niște contracte uriașe. Acum, însă, Olăroiu este liber de contract și ar putea fi tentat de o provocare cum este cea a naționalei României. Și Mirel Rădoi l-a propus pe Oli, la lot.
Nu pot să fac eu propuneri, dar cred că în afară de Olăroiu nu poate fi altcineva! Trebuie să îl întrebați pe el dacă vine. Glumesc”, a spus Rădoi la ultima conferință de presă.