Euro 2020 este în plină desfășurare, optimile de finală aducând și câteva surprize. Echipa Olandei pornea ca favorită în înfruntarea cu Cehia din optimile Euro 2020. Însă s-a dovedit din nou că în fotbal orice este posibil. Olanda a pierdut într-un mod categoric meciul cu scorul de 0-2. Astfel, Frank de Boer, devine prima “victimă” a Campionatului European! A fost demis după înfrângerea cu Cehia.
Meciul Olanda-Cehia din optimile Euro 2020 avea ca favorită clară naționala batavă. Olanda câștigase Grupa C într-un mod clar în timp ce naționala Cehiei se calificase în optimi de pe locul trei al Grupei D. Toate premisele erau favorabile aechipei antrenate de Frank de Boer. Însă calculele hârtiei au fost contrazise de realitatea de pe teren. Cehia, echipă fără mari vedete, a făcut un meci bun și a reușit să profite din plin de toate avantajele apărute în meci.
După mai bine de o oră de joc fără gol înscris și Olanda cu De Ligt eliminat în minutul 55, cehii au dat lovitura prin Holes. Acesta a trimis mingea cu capul în poarta olandezilor, în minutul 68. A urmat apoi reușita lui Schick, din minutul 80, care a stabilit rezultatul acestei partide, scor 2-0 pentru Cehia. Victoria contra Olandei duce Cehia în sferturile de finală ale Euro 2020. În sferturi Cehia va întâlni Danemarca.
Mass-media din Olanda, dar și suporterii ”portocalei mecanice” l-au găsit ca vinovat principal al eliminării de la Euro 2020 pe tehnicianul Frank de Boer. Printre lucrurile care i s-au reproșat lui Frank de Boer este și schimbarea de sistem, din clasicul 4-3-3, într-un 5-3-2. Alegerile sale au fost vehement contestate și de multe vedete batave. De Telegraaf, principalul ziar din Olanda, nota: „Selecţionata olandeză a plătit preţul prostiei lui De Boer” sau „Roşu pentru Portocală”.
La finalul meciului, jucătorul eliminat al Olandei Matthijs de Ligt a făcut o declarație plină de tristețe și dezamăgire.
Evident că este dureros. Practic am pierdut meciul din cauza a ce am făcut eu. Privind în urmă, cred că ar fi trebuit să las mingea să-şi urmeze cursul. Am simţit că aveam jocul sub control şi am avut câteva ocazii, mai ales în prima repriză. Nici măcar nu am avut senzaţia că cehii şi-au creat prea multe ocazii de a marca, dar evident că eliminarea a făcut diferenţa”, a declarat Matthijs de Ligt.