Franz Beckenbauer are mari probleme de sănătate, iar jurnaliștii de la Der Spiegel spun că se află într-o situația critică. Fostul internațional german, un simbol al acestei țări, are 78 de ani.
De câteva luni, fanii fotbalului german trăiesc această poveste cu sufletul la gură. „Prințul” Franz Beckenbauer are mari probleme de sănătate, iar la 78 de ani rezistă tot mai greu. Der Spiegel a încins și mai tare atmosfera acum câteva zile, după ce jurnaliștii au scris că starea lui este tot mai critică și că nu sunt speranțe că lucrurile se mai pot schimba în bine. „I-au fost afectate judecata și memoria”, se spune în materialul din celebra revista germană.
„Kaiser Franz” a început de ceva vreme să lipsească de tot mai multe evenimente importante. Din cauza problemelor de sănătate nu a fost nici la Campionatul Mondial din Qatar. „Am suferit un așa-zis infarct la un ochi. Din păcate, nu mai văd deloc cu ochiul drept și trebuie să am mare grijă cu inima”, a explicat trist situația. Fratele său, Walter, a spus într-un documentat, lansat în anul 2023. „Aș minți dacă aș spune că se simte bine. Și nu îmi place să mint. Nu e bine”.
Franz Beckenbauer este considerat unul dintre cei zeii fotbalului mondial, alături de alături de brazilianul Mario Zagallo și de francezul Didier Deschamps. Este vorba de cei trei care au câștigat titlul suprem atât ca jucători cât și ca antrenori. Germanul este o adevărată legendă, după ce a fost căpitanul lui Bayern Munchen și al naționalei RFG. A cucerit 13 trofee în 14 ani (1964-1977) la echipa bavareză, inclusiv trei Cupe ale Campionilor Europeni, triumfuri continentale în serie (1974-1975-1976). În națională Germania a jucat de 103 ori și a câștigat trofeul în anul 1974, terminând pe podium în anii 1966 și 1970.
A fost șase ani selecționerul echipei naționale a Germaniei pe care a condus-o până la victorie în anul 1990.