Antrenorul oltean e pe cale de a depăși cea mai bună perioadă din istoria fotbalului târgoviștean, cea în care presa vorbea despre ”Furnicile lui Proca”
Cine cunoaște istoria fotbalului, știe că Târgoviștea a fost cel mai sus la finalul anilor șaptezeci, cu Nicolae Proca (1925-2007) antrenor, când numai o înfrângere acasă în penultima etapă (campionatul 1978-79, 0-1 cu Craiova, gol Cămătaru) a privat CS-ul (așa se numea atunci) de participarea în Cupa UEFA. Cei care-și argumentează perioada de vârf cu prezența lui Dobrin sub Turnul Chimdiei au dreptate doar în parte, sau mai degrabă n-au. ”Gâscanul” a fost decisiv pentru Târgoviște într-o luptă pentru promovare în trei, cu Rapid și Petrolul, dar pe prima scenă (în 1981) n-a jucat decât 11 meciuri. Dispută tranșată, așadar, în favoarea ”furnicilor”.
Supranumele de ”furnici”li s-a dat atunci târgoviștenilor pornind de la un fapt real. Mijlocașul defensiv, poate cel mai harnic și mai zelos din întreaga echipă, se numea Adrian Furnică. Brașovean, ca și antrenorul, el făcea munca nevăzută a unei linii de mijloc în care artistul era Gigi Tătaru, fostul stelist, fostul ”mexican” de la Guadalajara. De fapt, echipa de atunci arăta cam așa: Coman – Gheorghe, Dumitrescu, Ene, Pitaru – Furnică, Economu, Tătaru – Florin Grigore, Sava, Marinescu. Erau destule nume mari. Fabulosul portar Narciz Coman (fost la Steaua, Dinamo, FC Argeș și în echipa națională, fotbalistul român al anului 1978), nu mai are nevoie de prezentare. Despre Gigi Tătaru am vorbit deja. Florin Grigore exploda și-și pregătea debutul în echipa națională. Stoperul Dumitrescu e Silviu Dumitrescu, antrenorul de mai târziu.
Dacă privim echipa de azi, nu prea există comparație. Să zicem că formula ideală 2021 ar fi Aioani – Căpușă, Pițian, Iacob, C. Dinu – Neguț, Rață, Dulca, Dumitrașcu – Florea, D. Popa. Trei împrumuturi de la Viitorul, Căpușă, Iacob, Dulca.Apoi Rață de peste Prut, Pițian de peste tot (Pandurii, Botoșani), plus ceilalți șase, majoritatea localnici, care au pus umărul la promovarea de acum două campionate. Niște no-name, veniți din liga a doua, cu care conturezi de departe cel mai slab loc din campionat și ai toate șansele să retrogradezi voios.
Locul 5 pe care stă Târgoviștea e și mai surprinzător dacă punem la socoteală lipsa stadionului propriu. Am înțeles că se lucrează, dar cine știe când va fi gata? Până atunci, roș-albaștrii au evoluat, așa-zis acasă, pe trei arene. La Ploiești, la Giurgiu și la Buftea. Și e al doilea an la rând când umblă de colo-colo. Dacă și Realul se plânge că nu evoluează pe Bernabeu (aflat în reconstrucție) de ce nu s-ar plânge și Chindia?
După ce Târgoviștea a bătut la Craiova, Emil Săndoi a râs cu un ochi, dar cu celălalt a spus plâns spunând că el înseamnă ceva pentru istoria oltenilor, că ”n-a trecut pe-acolo ca gâsca prin apă”, l-am citat textual. Într-adevăr, n-a trecut. A lăsat urme adânci. Și fragmente de os uman pe teren, atunci când și-a rupt piciorul în finala Cupei și în loc să ajungă în campionatul Franței, a trebuit să stea o jumătate de an cu piciorul în gips. Dar acum el, Emil Săndoi, e antrenor la Chindia, în timp ce la Craiova sunt alții. Chindia merge bine, în vreme ce Craiova înoată în lichidul pe care-l transpiră în zadar.
Așa e făcută lumea, să n-aibă fiecare după sufletul lui. Emil Săndoi merită mult mai mult decât i s-a dat până acum.