Gabi Torje se antrenează cu o formație de Liga 2! „Messi” din Banat era una din marile speranțe ale fotbalului românesc, dar a confirmat de puține ori încrederea pusă în el. Asta chiar dacă jucătorul crescut de Timișoara a impresionat la Dinamo. Din păcate, după plecarea la Udinese, lucrurile au mers doar în rău pentru fosta vedetă a „câinilor”.
La aproape 32 de ani, fotbalistul este liber de contract și poate semna cu oricine. Torje n-ar spune nu unei reveniri în Liga 1.
Pentru a nu ieși din formă, Torje s-a decis să se antreneze în cadru organizat. A găsit înțelegere la cei de la Ripensia Timișoara. Divizionara secundă l-a primit la antrenamentele echipei. Tinerii fotbaliști pot învăța, astfel, de la un fost internațional, care a jucat în Italia sau Spania. Torje s-a despărțit de turcii de la Bandirmaspor încă din primăvară și încă nu și-a găsit echipă.
Mijlocașul ia în considerare și o revenire acasă. Mai ales că va face 32 de ani, în toamnă și simte nevoia să stea mai aproape de casă. Principala problemă o constituie salariul său, care nu poate fi suportat ușor de o echipă românească. Cu toate acestea, fotbalistul pretinde că nu are deloc pretenții exagerate. Torje chiar se gândește să revină acolo unde s-a simțit cel mai bine.
Nu m-a căutat nimeni, dar niciodată nu voi exclude varianta Ștefan cel Mare. Știu că situația este foarte grea, dar nu este imposibil să joc la Dinamo. Cu un efort mic, lucrurile se pot aranja. Și atunci vin cu plăcere. Din ce cunosc, sunt mulți fotbaliști plătiți bine la Dinamo, le-a declarat fotbalistul celor de la AntenaSport.
La Dinamo problemele sunt foarte mari și speranțele de a evita insolvența sunt tot mai mici. Datoriile sunt mari și se adună, iar patronul Cortacero este în continuare dispărut. Doar suporterii acționari de la DDB mai țin echipa în viață, dar deja nici ei nu mai pot rezolva toate dificultățile ivite. Insolvența pare tot mai aproape, iar Torje avertizează că poate fi și mai rău.
Suporterii nu pot achita mai mult decât cheltuielile normale, dar situația trebuie rezolvată. Să se vândă jucători, poate vine un sponsor, orice. Datoriile omoară clubul, vin din urmă și pot băga Dinamo în faliment, a concluzionat Torje.